Comuna clujeană Aghireşu are o sală de sport modernă, care a fost dotată recent cu cele mai noi aparate necesare pentru practicarea baschetului, handbalului sau voleiului.
Aflată chiar lângă terenul de fotbal, pe care îşi desfăşoară meciurile echipa de Liga a V-a ACS Aghireşu, sala a fost „aranjată” pentru competiţii de către o companie clujeană specializată în dotarea cu aparate sportive.
NeoDaciada, al cărei slogan este „facem sport”, a livrat, printre altele, panourile şi inelele de baschet, porţile de handbal sau fileul de volei, dar şi o tribună de aproximativ 100 de locuri. De asemenea, podeaua sălii şi plasa de handbal din spatele porţilor poartă aceeaşi „semnătură”.
În portofoliul acesteia se mai află şi livrarea tabelelor de scor, a băncilor de rezervă şi a vestiarelor, tenisul, badmintonul sau chiar fotbalul de masă fiind alte sporturi cărora NeoDaciada le asigură infrastructura necesară.
„Obiectul nostru de activitate îl reprezintă sportul, în toată complexitatea lui. Oferta noastră vine în întâmpinarea dumneavoastră cu produse şi servicii care acoperă întreaga paletă de sporturi practicate în ţara noastră. Comercializăm aparatură sportivă din ţară şi din străinătate, oferindu-vă şi consultanţă privind alegerea produsului optim pentru dumneavoastră”, se prezintă compania clujeană pe site-ul neodaciada.ro.
Mai jos aveţi câteva fotografii cu sala din Aghireşu.
Yoou could certainly see your skills within the article you write.
The world hopes for even more passionate writers such aas you
whoo aren’t afraid to mention how they believe.
All the time go after your heart. http://cpueblo.com/frame.html?url=http%3A%2F%2Ftwilightlimited.biz