JOMA - JSport.roJSport.ro
foto: Facebook/NRA
foto: Facebook/NRA

Campionatul Naţional de Raliuri 2015 s-a terminat la Odorheiul Secuiesc cu un nou record. Simone Tempestini, pilotul echipei clujene Napoca Rally Academy (NRA), a câştigat toate cele şapte etape la care a participat şi a devenit cel mai tânăr campion din istoria acestui sport în România.

La doar 21 de ani, fiul unui alt pilot al NRA, Marco Tempestini, Simone nu a avut rival în anul 2015 şi a terminat cu un avans de aproape 50 de puncte în clasament faţă de următorul clasat, Gergo Szabo. Asta în condiţiile în care a lipsit la Raliul Moldovei, etapă câştigată chiar de către Szabo.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„Este o satisfacție foarte mare pentru mine, pentru Dorin și pentru toată echipa. M-am distrat anul acesta cu Dorin și cu Fiesta R5 și sper să pot crește permanent ritmul meu pe probe. Aș vrea să le mulțumesc tuturor fanilor noștri care au fost mereu alături de noi atât în CNR, cât și în WRC. Am venit la etapa din Harghita cu ideea clară de a sărbători titlul alături de suporteri și de a face spectacol pentru toți cei care ne-au susținut anul acesta. A fost o etapă frumoasă și mă bucur că am terminat cu o victorie”, a spus Simone Tempestini.

Pilotul NRA a participat în acest sezon şi în Junior WRC, acolo unde este foarte aproape de a termina pe locul secund în clasamentul final, cu două etape rămase de disputat. Următorul sezon al Campionatului Naţional de Raliuri va debuta la finalul lunii martie 2016.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.