JSport.roJSport.ro
Vasile Cipcigan şi Titus Crăciun, alături de preşedintele CJ Cluj, Alin Tise
Vasile Cipcigan şi Titus Crăciun, alături de preşedintele CJ Cluj, Alin Tise

Cunoscutul alpinist clujean Vasile Cipcigan va pleca într-o nouă expediţie în Munţii Himalaya, de data aceasta însoţit de către jurnalistul Titus Crăciun.

În cadrul proiectului denumit “Manaslu 2016-Performanţă pentru Cluj”, cei doi vor să ajungă, în premieră pentru alpinismul clujean, la peste 8.000 de metri, vârful Manaslu fiind situat la altitudinea de 8.156 de metri. Expediţia va dura 46 de zile, valoarea acesteia urmând să crească prin faptul că cei doi sportivi nu vor avea parte de oxigen suplimentar şi de ajutorul şerpaşilor, dar nici de tabere intermediare permanente.

“Din ţară vom pleca în data de 30 august şi vom ajunge în tabăra de bază pe 8 septembrie. De acolo ascensiunea spre vârf depinde de vreme şi sperăm ca în 24 septembrie să putem urca spre vârf. Ascensiunea spre vârf va dura între 8 şi 12 ore, în timp ce coborârea aproximativ 4-5 ore”, a explicat Vasile Cipcigan, alpinist care a mai încercat şi în 2013 ascensiunea spre Manaslu, dar pe care a fost nevoit să o abandoneze pe traseu din cauza vremii nefavorabile.

Acesta mai are în palmares vârfurile Elbrus (Europa) – 5.642m, McKinley (SUA) – 6.194m, Aconcagua (America de Sud) – 6.960m şi Kilimanjaro (Africa) – 5.895m.

Mai jos puteţi vedea un video din 2013 de pe Manaslu, înregistrat de un alpinist la finalul unei expediţii pe cel de-al optulea vârf din lume.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.