JSport.roJSport.ro
foto: arges-sport.ro

U Banca Transilvania Cluj a câştigat, 88-82, meciul cu BCM U Piteşti, disputat sâmbătă seara, în deplasare. Ardelenii s-au revanşat după înfrângerea din turul sezonului regulat şi au învins după un sfert al patrulea excelent.

La final, tehnicianul gazdelor, Hristu Şapera, a felicitat echipa clujeană pentru victorie, menţionând că este principala favorită la titlul de campioană.

„Nu contează cât timp conduci, contează în ce perioadă conduci, şi mai ales la final. A fost primul meci al nostru după vacanţă, un lucru de care mă temeam, pentru că o pauză de meciuri te scoate un pic din ritm. Am făcut un joc bun pentru o bună perioadă din meci, am şi dominat până la un anumit punct, însă raportul recuperărilor a fost net superior lor, iar noi trebuia să mişcăm mai mult mingea în ofensivă, să găsim omul liber şi cred că aici s-a făcut diferenţa. Clujul şi-a arătat experienţa şi maturitatea în joc şi au reuşit să gestioneze finalul. O felicit, a meritat victoria şi a arătat de ce este, poate, principala candidată la titlu”, a declarat antrenorul piteştenilor, potrivit arges-sport.ro.

Victoria lui U-BT de aseară a readus echipa clujeană pe locul 1 în clasament, cel puţin pânâ la meciul Stelei de la Timişoara, în timp ce BCM U Piteşti se află pe locul trei, după 15 etape.

Îi mulţumesc lui Hristu Şapera pentru cuvintele frumoase. A fost un meci greu, foarte fizic, pe care mă bucur foarte tare că am reuşit să îl câştigăm. Îi felicit pe băieţi pentru această reuşită, însă trebuie să ne păstrăm cumpătul, să mergem mai departe, avem un program încărcat şi nu avem timp să ne culcăm pe o ureche“, Mihai Silvăşan, antrenor U-BT Cluj

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.