U-Banca Transilvania Cluj s-a impus 91-77 (21-28, 34-18, 15-16, 21-15) în meciul trei al finalei mici cu CSU Sibiu şi a terminat pe locul trei acest sezon.

Într-o Sală Polivalentă în care galeria sibiană a dominat fondul sonor în primele 30 de minute, clujenii s-au impus datorită unul final gestionat mai bine.

Oferte echipament JomaOferte Joma

Meciul din Sala Polivalentă a avut două părţi diferite, cu sibienii mai buni timp de aproape 20 de minute. Jucătorii lui Mihai Silvăşan şi-au revenit pe finalul sfertului secund, după care s-au distanţat şi la 13 puncte în următoarele 10 minute.

Cu de două ori mai multe turnoveruri decât adversarii, sibienii aveau de recuperat opt puncte în ultimul sfert al acestei finale mici. Tensiunea a atins cote înalte odată cu trecerea timpului, atât pe teren, cât şi în tribune, acolo unde galeria sibiană a avut cu adevărat rival în acest meci.

Cinci puncte cu cinci minute rămase de jucat avea U-BT Cluj avans, iar gazdele, şi cu puţin noroc la o „triplă” a lui Rasic venită la momentul potrivit, au reuşit să se ferească de emoţii pe final.

S-a terminat 91-77, cu Rasic, 21 de puncte, cel mai bun marcator al meciului, iar clujenii au primit medaliile aferente locului trei în Liga Naţională. Mai jos aveţi o galerie foto cu premierea “studenţilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.