foto: Manases Sandor/u-bt.ro

A mai rămas o zi până la un nou episod din Derby-ul Ardealului. U-BT Cluj şi CSU Sibiu se vor întâlni în Sala Polivalentă, de la ora 17:30, într-un duel atât în tribune, cât şi pe teren.

Sibiul este lider şi va rămâne pe acest loc chiar şi în cazul unei înfrângeri la 10 puncte diferenţă, în timp ce U-BT îşi poate depăşi sigur rivala doar dacă se va impune la minim 12 puncte.

Oferte echipament Joma - pentru CluburiCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Antrenorul sibienilor, Dan Fleşeriu, a încercat din nou să mute presiunea de pe umerii elevilor săi şi a avut doar cuvinte de laudă la adresa echipei clujene:

„Știm că Clujul are un lot foarte puternic, probabil cel mai bun din Liga Națională și asta nu poate să facă decât să ne motiveze și să reprezinte, din nou, un test important pentru a vedea dacă în sezonul acesta vom putea obține mai mult decât în celelalte sezoane. Va fi un meci important, ca oricare alt meci împotriva Clujului. Trebuie să îl tratăm cu maximă seriozitate, cu concentrare și determinare în încercarea de a obține, evident, o victorie”, a spus Fleşeriu.

Cei de la U-BT vor să obţină un succes prin care să-i mulţumească şi pe suporterii aşteptaţi în număr mare la sală, iar antrenorul Mihai Silvăşan ştie că nu e deloc importantă poziţia de lider în clasament în această fază:

„E important să câștigăm și atât. Încărcătura va fi mare din multe puncte de vedere, însă eu am încredere în echipa mea, în jucătorii pe care îi avem și cred că vom face un meci bun. Sibiul e o echipă foarte atletică, foarte puternică din punct de vedere fizic, în primul rând pentru asta trebuie să fim pregătiți, va fi nevoie să dăm tot ce e mai bun din noi pentru a reuși să câștigăm”, a spus şi antrenorul clujenilor.

După ultima etapă a primei faze a sezonului regulat se va stabili programul pentru Top 6, acolo unde o clasare cât mai bună la final va însemna avantajul terenului propriu în play-off.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.