JOMA - JSport.roJSport.ro

Universitatea Cluj a fost implicată, indirect, într-un scandal apărut după victoria de sâmbătă, împotriva campioanei de la Sepsi Sfântu Gheorghe.

Meciul de la Cluj a fost considerat suspect de către o parte a presei locale din Arad, care a acuzat direct Federația Română de baschet.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

În același timp, reprezentanții ICIM-ului, echipă care a ratat prezența în grupa valorică 1-5 în favoarea lui ”U”, au vorbit despre ”corectitudinea” arătată de Sepsi în meciul de la Cluj. Contactat de CJSport.ro, antrenorul clujencelor, Dragan Petricevic, s-a arătat deranjat de aceste insinuări și a precizat că astfel de afirmații venite dinspre Arad ar trebui probate sau, în caz contrar, pedepsite de către reprezentanții Federației Române de baschet.

”Sportul înseamnă luptă pe teren, nicidecum baliverne născute în capul unor mascote și răspândite de presa dornică de scandal. Cred că nu suntem o țară a gurii slobode. Aceste afirmații trebuie ori probate, ori pedepsite. Prin aceste idioțenii sunt jignite jucătoarele celor două echipe, notorietatea celor două cluburi, fanii acestora și Federația Română de baschet”, a spus Petricevic.

De menționat și că oficialii clubului arădean au anunțat, astăzi, o posibilă dispariție a echipei din baschetul românesc, dacă nu va fi preluată de un investitor la finalul acestui sezon.

Liga Națională se va întrerupe în următoarea perioadă pentru meciurile României cu Finlanda și Slovenia, din preliminariile Campionatului European de baschet, ambele urmând să se dispute în deplasare.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.