Antrenorul Dragan Petricevic a semnat un contract cu Federaţia Română de Baschet şi va fi noul selecţioner al echipei naţionale feminine.

Tehnicianul bosniac, aflat acum şi sub contract cu Universitatea Cluj, va rămâne antrenorul echipei clujene, dar va încerca să califice Naţionala la Campionatul European din 2019.

Oferte echipament JomaOferte Joma

„Sunt nu doar onorat, ci si fericit pentru aceasta numire, desi sunt constient de riscurile si expunerea pe care postul de selectioner le aduce de la sine in orice sport din Romania zilelor noastre. Din pacate, azi nu exista nici rationament in comentarii, nici toleranta sau obiectivitate, iar de rabdare sau planificarea unui proiect de reconstructie nici nu mai e cazul sa vorbim, dar toti acesti factori negativi nu ajung sa-mi diminueze din optimismul si increderea pe care am in jucatoarele noastre si din convingerea ca putem sa ne calificam la Women’s EuroBasket 2019. Suntem intr-o grupa dificila, pornim – dupa calculele specialistilor – cu sansa a treia, dar eu sunt convins ca putem sa ajungem la turneul final”, a declarat Petricevic, pentru site-ul Federaţiei.

Primul meci din preliminariile Women’s EuroBasket va fi în 11 noiembrie, la Oradea, împotriva Sloveniei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here