JSport.roJSport.ro

U-Banca Transilvania Cluj a cucerit a doua Cupă a României consecutivă, după o victorie dramatică împotriva lui BC Mureş, 79-78 (17-19, 28-22, 12-20, 22-17) în Sala „Transilvania” din Sibiu. Cinci puncte ale lui Rasic pe final au făcut ca „studenţii” să revină de la minus 4 la plus 1 pe tabelă, o aruncare a mureşenilor în ultima secundă nemaigăsind drumul spre coş.

Miza acestei partide şi-a pus amprenta asupra startului de meci, în primele trei minute marcându-se doar două puncte. Mai apoi baschetbaliştii celor două echipe şi-au dat drumul la joc, mureşenii parcă având un mic plus faţă de clujeni în primul sfert.

Lucrurile s-au schimbat în următoarele 10 minute, când U-BT a avut mai mereu avantaj, forţându-şi adversara să alerge în permanenţă după ea. Moldoveanu şi colegii săi nu s-au îndepărtat prea mult pe tabelă, însă, la pauza mare aceştia având doar patru puncte avans, 45-41.

Al treilea sfert a fost cel mai slab al clujenilor din acest turneu „Final 8”, greşelile copilăreşti din defensivă şi imprecizia de la finalizare făcând ca Mureşul să aibă patru puncte avans la intrarea în ultimele 10 minute, dar şi susţinerea celor aproximativ 1.500 de spectatori „neutri” din Sala „Transilvania”.

Orgoliul liderului Ligii Naţionale a funcţionat la începutul ultimei părţi a meciului, clujenii, susţinuţi frenetic şi de 200 de fani veniţi de la Cluj, reuşind să egaleze la 66 în minutul 34. Cu un Vlad Moldoveanu din nou magistral, autor al unui nou double-double în acest meci, U-BT s-a distanţat şi la şase puncte pe tabelă, dar un „blackout” al clujenilor de trei minute pe faza ofensivă a făcut ca BC Mureş să revină la conducere.

Alb-albaştrii aveau patru puncte avans cu un minut şi jumătate rămas de jucat, 78-74, dar după un time-out cerut de Silvăşan a venit rândul lui Rasic să strălucească. O aruncare de trei puncte, urmată de una de două puncte, cu nouă secunde înainte de final, au readus-o pe U-BT în avantaj, Borşa ratând ultima aruncare a meciului care ar fi putut duce trofeul la Târgu Mureş.

Astfel, s-a terminat 79-78 pentru clujeni, care au sărbătorit cea de-a doua Cupă a României consecutivă împreună cu galeria venită de la Cluj, aceasta invadând terenul la final. Cu 21 de puncte marcate, dintre care 15 de la linia de trei puncte, Rasic a fost desemnat MVP-ul finalei, Moldoveanu terminând meciul cu 16 puncte şi 14 recuperări.

Revenim cu o galerie foto de la meciul din această seară.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.