JSport.roJSport.ro

IMG_5975_1024x683U-BT Cluj-Napoca a învins cu o diferenţă de 5 puncte, 86-81, BC Mureş, în meciul disputat sâmbătă seară la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. A fost ultimul joc al clujenilor pe teren propriu în sezonul regulat, ultima partidă urmând să aibă loc în deplasare la CSM Oradea.

 

Ca evenimente notabile în cele două formaţii, la gazde a revenit căpitanul Theodor Jucan, ţinut departe de parchet de aproximativ o lună, din cauza unei accidentări. De la oaspeţi a lipsit cel mai bun marcator al formaţiei, Alhaji Mohamed, absenţa acestuia resimţindu-se în jocul formaţiei sale.

După un început echilibrat, 14-14 în sfertul 1, elevii lui Marcel Ţenter, cu o agresivitate pozitivă mai crescută faţă de meciurile precedente, s-au impus categoric în sfertul al doilea, 31-21 şi au intrat la cabine cu un avantaj de 10 puncte. Înainte de pauză au apărut şi unele probleme la afişarea scorului pe tabelă, astfel că s-a decis ca până la final să mai fie notat doar scorul, nu şi performanţele individiuale, cum se întâmplă de obicei.

“S-a văzut o schimbare în joc”

Clujul a obţinut şi o victorie de moral cu BC Mureş, după două înfrângeri consecutive, ultima pe teren propriu: “Un meci dificil în circumstanțele actuale, pentru că noi venim după două meciuri în care nu am fost absolut deloc mulțumiți de ceea ce am făcut în teren și știam că este absolut critic să schimbăm modul în care abordăm lucrurile din punct de vedere mental. Eu cred că s-a văzut o schimbare în jocul nostru, sigur că mai avem multe lucruri de pus la punct, dar în sfârșit am jucat colectiv și au fost foarte multe faze jucate împreună și finalizate. Am avut câteva scăpări, din dorința de a face și spectacol și le-am dat șansa celor din Mureș să revină în meci, iar ei au și făcut acest lucru. Până la urmă este un rezultat care ne dă speranțe pentru săptămâna viitoare, una în care avem meciuri foarte importante”, a declarat Marcel Ţenter, după meci.

Revenire a mureşenilor în ultimul sfert

După pauză tot clujenii au fost mai îndrăzneţi şi au câştigat sfertul trei cu 24-19. În sfertul final echipa oaspete a încercat revenirea în ultimul sfert, iar pe fondul unor greşeli copilăreşti la finalizare, apropierea părea la un moment dat ameninţătoare. Mureşenii au câştigat sfertul patru cu o diferenţă de 10 puncte, dar aceasta s-a dovedit insuficientă pentru a câştiga partida. “Jucăm orice meci cu încredere, aşa am făcut şi în seara asta. Am alternat momentele bune cu cele rele şi am evoluat greşit în sfertul 3, acolo s-a rupt meciul”, a transmis antrenorul BC Mureş, Audrius Prakuraitis.

Marcatori

U-BT Cluj: Dykes 21 de puncte, Adamovic 18 (9 pase decisive), Todic 13, Baciu 12 (8 rec), Pasalic 11, Torok 5, Kalnichenko, Kuti, Guţoaia câte 2.

BC Mureş: Pustahvar 20, Martinic 13, Scott  10, Barro 9, Polyak 9, Jurevicus 9, Lazar 4, Fraseniuc 4, Barabasi 3.

Banner cu U-Cluj pe tribuna închisă

Peste 4.200 de oameni au asistat la meci. Tribuna unde acum 3 săptămâni a avut loc un incident a rămas închisă, spre deosebire de meciul precedent fiind afişat acum un banner uriaş cu “U” Cluj. Atmofsera generală a fost şi ea mai caldă ca la jocul precedent cu CSU Sibiu, suporterii fiind mai activi în încurajarea echipei. La meci a fost prezentă şi fosta mare baschetbalistă Maria Vigh, câştigătoare de 5 ori a titlului naţional cu Universitatea Cluj, pentru care clubul de baschet a organizat o strângere de fonduri, necesară tratamentului unei probleme serioase de sănătate cu care se luptă.

Pentru clujeni urmează ultimul meci din sezonul regulat, cu CSM Oradea, miercuri, 6 aprilie, la Sala Sporturilor “Antonio Alexe” din Oradea.

Joma - JSport.roJSport.ro

4 COMENTARII

  1. Într-o sâmbătă neagră pentru fotbaliștii și voleibalistele clubului universitar, victoria echipei de baschet ne mai descrețește frunțile și oferă perspective pentru clasarea în primele locuri. Chiar dacă deplasarea de la Oradea va fi dificilă, UBT nu se va preda, ba chiai se va „bate” pentru punctele puse în joc. Am dori mai multă consistență din partea celor „de pe bancă”, prea suntem „la mâna” lui Dykes sau Adamovici, pivoții Baciu și Todic au perioade bune de joc și așteptăm ca Guțoaia și Kalnichenko să se ridice la nivelul calităților care-i recomandă. De bun augur, revenirea lui Jucan și îl dorim, din nou, în teren pe Zigeranovic care va anima lupta sub panouri. Îmbucurătoare este prezența în tribune a peste patru mii de spectatori, singura echipă din țară fiind UBT care beneficiază de acest suport al gazdelor. Baschetbaliștii universitari cinstesc Clujul prin prestația lor, dar am dori mai multe informații despre alte succese ale echipelor clubului, amintind doar despre înotătorii care au câștigat 40 de medalii la recentele Campionate Naționale, cu mult „aur” pentru talente cum sunt Ana Dascăl, Alexandru Coci, Corina Macovei sau Robert Glință, sportiv deja calificat pentri JO de la Rio. „U” este, fără îndoială, unul dintre cele mai reprezentative cluburi din țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.