U-Banca Transilvania Cluj a câştigat, 94-89 (20-31, 25-17, 23-19, 26-22) primul meci din finala mică împotriva celor de la CSU Sibiu.

Într-o Sală Polivalentă cu asistenţă redusă, în care galeria sibienilor a dictat ritmul din tribune în majoritatea timpului, clujenii au ieşit învingători după trei sferturi jucate aproape perfect.

Oferte echipament Joma - pentru CluburiCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Cu gândul încă la semifinala pierdută cu Steaua, clujenii au început acest meci fără prea multă motivaţie, având în vedere că obiectivul principal al sezonului a fost ratat.

Sibienii, pentru care locul trei reprezintă un succes în acest campionat, s-au distanţat pe tabelă după primele cinci minute oarecum echilibrate, iar elevii lui Dan Fleşeriu au condus chiar şi la o diferenţă de 14 puncte până la pauza mare. Un final de sfert doi mai bun al gazdelor a strâns scorul, iar după 20 de minute sibienii conduceau cu 48-45.

Jucătorii lui Silvăşan au continuat revenirea în meci şi în sfertul al treilea, în care au şi condus de câteva ori, iar înaintea ultimelor 10 minute „studenţii” aveau un punct avans, 68-67. Tot gazdele au dictat ritmului jocului şi în ultimul sfert, iar după ce a început să le intre şi aruncările de la trei puncte clujenilor, aceştia au început să se şi distanţeze pe tabelă.

Cu Rasic de neoprit de la distanţă, autor a 23 de puncte în acest meci, U-BT a câştigat până la urmă acest meci în faţa a aproximativ 1.500 de spectatori, iar miercuri, la Sibiu, ar putea obţine medaliile aferente locului trei în acest sezon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.