JSport.roJSport.ro

img_5056_1200x800Echipa de baschet feminin Universitatea Cluj a trecut cu brio şi peste cel mai greu test din acest început de sezon, câştigând la o diferenţă de 15 puncte derby-ul cu Olimpia Braşov, 83-68, semifinalista sezonului precedent.

După un prim sfert echilibrat, pe care gazdele din Sala Sporturilor „Horia Demian” l-au câştigat la un singur punct, fetele lui Dragan Petricevic au dominat următoarele 10 minute. „U” a intrat la pauză cu un avantaj de nouă puncte, iar soarta învingătoarei părea decisă. Diferenţa a început să crească pe tabelă odată cu trecerea minutelor, dar de această dată, spre deosebire de jocul cu Phoenix Galaţi din runda trecută, „studentele” nu şi-au mai pierdut concentrarea şi nu le-au dat nicio şansă adversarelor să se apropie.

În faţa a aproximativ 600 de spectatori, meciul s-a terminat 83-68, a patra victorie la rând pentru Universitatea, doar formaţia clujeană şi CSM Târgovişte rămânând neînvinse până acum în acest sezon. Zahna Medley, cu 16 puncte, a fost cea mai bună marcatoare a clujencelor, aceasta fiind urmată de Chelsea Davis, 15 puncte.

“Se creează mult prea devreme povestea locului 1. Haideţi să rămânem cu picioarele pe pământ, e abia etapa a patra, sezonul e atât de lung şi dificil încât se pot întâmpla multe. Noi trebuie să progresăm de la meci la meci. Azi a fost ceva mai bine, situaţia de la meciul trecut nu s-a mai repetat, se pare că avem o echipă matură şi reuşim să învăţăm din greşeli”, a spus, după meci, antrenorul clujencelor, Dragan Petricevic, formaţia sa urmând să joace, în următorul meci de pe teren propriu, împotriva campioanei Sepsi Sfântu Gheorghe.

Joma - JSport.roJSport.ro

2 COMENTARII

  1. Alături de inimoasa galerie fidelă partidelor disputate de baschetbalistele echipei “U”, prea puţini au fost cei prezenţi în sala “Horia Demian” să asiste la spectacolul oferit de “fetele” lui Petricevici în compania unei formaţii valoroase, cu pretenţii la locurile fruntaşe. Au fost momente în care mica galerie braşoveană a dominat sonor ambianţa, dar finalul a găsit “studentele” sărbătorind victoria împreună cu galeria “Şepcilor roşii”, care a izbutit să-i dinamizeze pe cei prezenţi. Aşteptăm ca la meciul viitor, cel cu încă actualele campioane, sala plină să aducă echipei liniştea pe care o conferă încrederea în propriul public. Felicitări jucătoarelor şi celor care se ocupă de traiectoria echipei feminine de baschet a clubului universitar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.