JSport.roJSport.ro

U-Banca Transilvania Cluj a ajuns, pentru al doilea an consecutiv, în finala Cupei României, învingând joi seara pe Steaua CSM Eximbank cu 88-75 (20-21, 26-10, 19-17, 23-27). Ardelenii şi-au făcut meciul uşor încă de la început, distanţându-se decisiv în sfertul al doilea, mai apoi reuşind să menţină o diferenţă confortabilă până la final.

Primul sfert al meciului din Sala „Transilvania” din Sibiu a stat sub semnul echilibrului, cele două echipe rotindu-se la conducere pe tabelă, fără a se distanţa, însă, prea mult una de cealaltă. Următoarele 10 minute au arătat, însă, o echipă U-BT Cluj mult mai decisă sub panoul advers şi agresivă în apărare, motiv pentru care steliştii au marcat doar şase puncte în opt minute.

Clujenii au avut, în două rânduri, şi 17 puncte avans, însă au încheiat sfertul doi nervoşi, fiind penalizaţi cu două greşeli tehnice de către arbitrul Marius Ciulin pentru proteste. Ardelenii au început ezitant cel de-al treilea sfert, însă şi-au revenit pe parcurs şi au reuşit să-şi impună din nou ritmul, de data aceasta ajungând şi la un avantaj de 20 de puncte.

Începutul ultimului sfert a fost din nou nesigur pentru băieţii lui Mihai Silvăşan, cu şase minute rămase de jucat steliştii “strângând” diferenţa la 12 puncte. Într-un meci în care au abundat greşelile tehnice şi antisportive, dar şi faulturile în rândul clujenilor, Barro şi Torok fiind eliminaţi, clujenii au reuşit să-şi apropie victoria, 88-75, chiar dacă steliştii s-au apropiat şi la opt puncte pe final.

Cu 21 de puncte, Vlad Moldoveanu a fost cel mai bun marcator al meciului, acesta izbutind şi un double-double, bifând 11 recuperări, Kyndall Dykes marcând 19 puncte.

Clujenii aşteaptă acum deznodământul celei de-a doua semifinale, dintre CSM Oradea şi BC Mureş, pentru a vedea pe cine vor întâlni, mâîne seară, în meciul cu trofeul pe masă.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.