U-Banca Transilvania Cluj a câştigat meciul cu BC Mureş, 97-68 (19-18, 26-22, 22-13, 30-15), ce a contat pentru etapa a cincea a Ligii Naţionale de baschet masculin.

Formaţia lui Mihai Silvăşan s-a descătuşat după pauza mare, în primele 20 de minute oaspeţii reuşind să le ţină piept clujenilor.

Oferte echipament JomaOferte Joma

Primul sfert din Sala „Horia Demian” a fost extrem de echilibrat, cele două formaţii ţinând mereu aproape una de cealaltă, patru puncte fiind cea mai mare diferenţă. Primii care s-au distanţat pe tabelă au fost mureşenii, oaspeţii punând şase puncte avans  în sfertul secund, anulate rapid, însă, după un time-out al clujenilor.

Pe fondul unei apărări agresive a „studenţilor”, scorul s-a întors rapid, iar la pauza mare U-BT avea cinci puncte avans, 45-40. Forcingul din debutul sfertului trei i-a dus pe clujeni rapid la 12 puncte avans pe tabelă, diferenţă care avea să nu mai fie recuperată până la final de către mureşeni.

După un sfert patru în care gazdele şi-au mărit treptat avansul, U-BT Cluj s-a impus cu 97-68 şi e liderul Ligii Naţionale, cu patru victorii din cinci partide. Cu 19, respectiv 17 puncte, Barro şi Watson au fost cei mai buni marcatori ai partidei cu BC Mureş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here