JSport.roJSport.ro

U-Banca Transilvania Cluj s-a calificat în semifinalele Cupei României, după o nouă victorie în Derby-ul Ardealului cu CSU Sibiu, 88-70 (22-18, 18-16, 26-26, 22-10), a treia din acest sezon. Valoarea superioară a clujenilor s-a văzut în special în sfertul al patrulea, atunci când elevii lui Mihai Silvăşan s-au distanţat decisiv.

Aşa cum era de aşteptat, însă, sibienii au început în forţă meciul, purtaţi pe braţe şi de către proprii suporteri, iar după primele patru minute conduceau cu 11-4. Adamovic a fost, însă, „on fire” în primul sfert pentru clujeni, iar o aruncare de trei puncte a sa avea să însemne revenirea puternică în meci a lui U-BT.

Până la finalul celor 10 minute, oaspeţii au reuşit să întoarcă scorul, liderul Ligii Naţionale fiind aproape în permanenţă în avantaj şi în următorul sfert, chiar dacă nu s-a distanţat la mai mult de două posesii de CSU Sibiu. O „triplă” a lui Vlad Moldoveanu la ultima fază avea să ducă avansul clujenilor la şase puncte pe tabelă, 40-34, înaintea ultimelor 20 de minute de joc.

Sibiul a reuşit cu succes să recupereze handicapul de pe tabelă în sfertul al treilea, egalând la 54 după aproape şase minute, însă finalul le-a aparţinut tot jucătorilor lui “Silvă”. Aceştia au reuşit să se ducă şi la opt puncte, cea mai mare diferenţă din meci, când mai era un sfert de jucat U-BT având şase puncte avans, 66-60.

De data aceasta, însă, clujenii nu le-au mai dat posibilitatea gazdelor să mai revină pe tabelă şi a demonstrat din plin de ce conduce detaşat Liga Naţională. Sibiul a reuşit să marcheze doar patru puncte în primele şapte minute, perioadă în care U-BT s-a distanţat la 17 puncte, 81-64. Sibienii au renunţat la luptă la această diferenţă, iar clujenii au câştigat, în final, cu 88-70 şi au sărbătorit alături de cei aproximativ 150 de fani veniţi din capitala Transilvaniei.

Pentru învingători, “tripleta” Vlad Moldoveanu-Kyndall Dykes-Filip Adamovic a ieşit din plin în evidenţă, cei trei marcând 57 din totalul punctelor reuşite de U-BT, Moldoveanu fiind lider, cu 21.

U-BT va juca în semifinale cu Steaua CSM Eximbank, care a trecut în sferturi de SCM Craiova, meciul urmând să aibă loc joi.

Joma - JSport.roJSport.ro

2 COMENTARII

  1. Spectacolul oferit de cele două echipe, în special de „U-BT, și de suporteri, a fost gustat de cei aflați în fața micilor ecrane. Meciul de joi, cu Steaua CSM Eximbank, va fi, din nou, un spectacol de gală, și credem că „tribuna” va fi de partea clujenilor, atât sibienii, buni cunoscători ai baschetului, cât și propriii suporteri ai echipei „studenților” lui Silvășan. Da, domnule Rus, adjectivul „propriu” trebuia să-l scrieți cu trei „i”, sub forma „propriii suporteri”, un „i„ fiind parte a radicalului adjectivului, al doilea „i” este desinența de plural, iar al treilea „i” arată că adjectivul este articulat. Doar dacă era scris după substantiv, în forma „suporterii proprii”, se scria cu doi „i”, articulat fiind substantivul. Pare un lucru minor, dar să fim uniți și în a respecta limba română, mai ales din postura de jurnaliști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.