JOMA - JSport.roJSport.ro
La final clujencele au salutat galeria.
La final clujencele au salutat galeria.

Baschetablistele de la “U” Cluj au reuşit o victorie entuziasmantă miercuri seară, pe teren propriu, contra campioanei en-titre CSM Târgovişte, 87-79, la finalul unui joc care a ţinut publicul cu sufletul la gură.

La meciul care a contat pentru etapa a 20-a din Liga Naţională de baschet feminin, în Sala Sporturilor “Horia Demian” au fost prezenţi aproximativ 200 de spectatori, care au încurajat înncontinuu echipa, în special când formaţia clujeană a forţat revenirea, obţinând în cele din urmă victoria.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Clujencele au început bine partida dar oaspetele au reuşit să revină pe parcurs şi să încheie în avantaj primul sfert, 24-20. În sfertul secund campioana en-titre a continuat să ţină cârma jocului, speculând greşelile clujencelor şi având-o în prim-plan pe D. Cosby, dezinvoltă şi rapidă în acţiuni.

Jocul s-a dovedit destul de dur pe alocuri, Prlja şi Ferenczi de la gazde izbindu-se de adversare, incidente care le-a forţat schimbarea, ambele reintrând însă ulterior în joc. Pe parcursul sfertului doi spectatorii au vociferat la adresa arbitrilor, reproşându-le modul în care au judecat unele faze, aceştia având stăpânirea de sine de a nu intra într-un conflict.

După ce şi-a adjudecat clar sfertul doi, Târgovişte a intrat cu un avantaj de 12 puncte la cabine, 48-36.

Miracolul din partea a doua

Clujencele au revenit motivate de la vestiare şi chiar dacă şi în prima parte au arătat determinare, de această dată au demonstrat  o concentrare şi o eficienţă mai bune.

“Le-am spus jucătoarelor doar să arate că au mândrie, că ele nu sunt jucătoare care primesc 48 de puncte cu uşurinţă şi că valoarea lor este mai mare”, a dezvăluit după meci antrenorul Dragan Petricevic, cu privire la mesajul transmis elevelor sale la pauză.

Gazdele au muncit din greu şi cu 6 minute înaintea de încheierea sfertului 3 au reuşit să se apropie la doar 3 puncte de adversare, 47-50.

“U” a izbuit să egaleze la 52, iar cu mai puţin de 5 minute din joc a preluat conducerea, 53-52. Gazdele au continuat avalanşa şi beneficiind de mai multe serii de aruncări libere, transformate de Ajanovic, Wilson, respectiv Grimes, care a izbutit inclusiv 3 puncte cu 3 aruncări libere, s-au distanţat la 7 puncte, 66-59, când mai era sub 1 minut din sfertul care s-a încheiat în cele din urmă cu 68-61.

Statistica a arătat o superioritate netă a formaţiei gazdă în acest sfert, 32-13. La finalul celor 3 sferturi Grimes o depăşise la puncte, în număr de 22, pe vedeta oaspetelor, Cosby, care a rămas cu cele 21 de puncte de dinainte de pauză.

Clujul a început în forţă ultimul sfert şi cu Ajanovic în “vână”, secondată de Prlja şi Grimes au dus avantajul la 15 puncte, 78-63, cu 5 minute înainte de final. Aşadar de la pauză şi până în acest moment clujencele reuşiseră practic un avans de 25 de puncte faţă de oaspete, dacă ţinem cont că au avut de recuperat iniţial 12 puncte. 

Târgovişte a avut o răbufnire de orgoliu, Cosby şi-a readus aminte de evoluţia din prima parte, a început să marcheze din nou şi cu aproximativ 3 minute rămase din joc formaţia oaspete s-a apropiat din nou la 7 puncte, 78-71. “U”-iştii din tribună au reacţionat prompt, încurajându-şi frenetic echipa, pe ritmurile celebrei melodii “Go West” a formaţiei Pet Shop Boys, ritmuri ce au făcut istorie în repertoriul de cântece de încurajare al galeriei clubului universitar.

Gazdele şi-au păstrat cumpătul şi au marcat 5 puncte în timp ce adversarele doar 2, ducând diferenţa la 10 puncte când mai era circa a o jumătate de minut din meci, astfel că emoţiile păreau risipite. Oaspetele au mai marcat alte 3 puncte dar tabela s-a închis la 83-76.

Spectatorii au aplaudat entuziaşti evoluţia fetelor, acestea răsplătindu-i cu un tur de sală în care au dat mâna cu fanii. Noul tehnician al echipei, Dragan Petricevic, a cărui contribuţie se vede fără îndoială, nu a fost uitat, galeria scandându-i la final numele.

Înaintea acestui meci Universitatea ocupa locul 6 în clasament, în timp ce campioana en-titre era pe locul 3.

Pentru clujence urmează un alt meci greu de campionat pe teren propriu, abia pe 29 noiembrie, cu Univ ICM Arad.

Universitatea Cluj – CSM Târgovişte 87-79 (21-24, 15-24, 32-13, 19-18)

“U” Cluj: Grimes 24 de puncte, Ajanovic 17, Wilson 17, Prlja 14, Ferenczi 11, Clark 4.

CSM Târgovişte: Cosby 28 de puncte, Wampler 14, Olah (Orosz)9, Thompson 7, Principe 8, Pop 6, Toma 4, Huţanu 3.

 

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.