JSport.roJSport.ro

IMG_0355_1024x683U-BT Cluj a învins miercuri CSM Oradea în meciul 3 al semifinalei Ligii Naţionale de Baschet şi este obligată să facă la fel vineri pentru a trimite confruntarea în decisivul care ar urma să aibă loc pe terenul Oradiei. Dacă se vor impune şi acolo elevii lui Ţenter vor fi în finala campionatului.

Meci cât o finală miercuri seară la Sala Polivalentă din Cluj, în faţa a aproximativ 5.000 de oameni. Cu “sabia lui Damocles” deasupra capului, după două înfrângeri la Oradea, U-BT Cluj nu avea altă opţiune decât victoria pentru a nu încheia semifinala şi sezonul.

Clujul a început mai bine partida şi a câştigat primul sfert cu 24-17. În sfertul 2 orădenii au revenit în forţă, având în Zeno un adevărat vârf de lance şi au reuşit să intre la cabine cu 2 puncte avans, 36-34.

Revenire spectaculoasă

După pauză elevii lui Marcel Ţenter au fost parcă alţii, avându-l în centru pe pivotul Cătălin Baciu, introdus în meci abia în finalul sfertului 2. Sportivul a reuşit un sfert 3 excepţional, iar aruncarea sa de 3 puncte pe final de sfert a surprins întreaga audienţă. Clujenii intrau cu 61-49 în ultimul sfert şi victoria pătrea aproape, ceea ce s-a şi întâmplat, în ciuda încercării oaspeţilor de a întoarce jocul. Scor final: U-BT Cluj – CSM Oradea 79-70.

După încheierea jocului suporterii au sărbătorit alături de jucători, interpretând coregrafia specială cu care se încheie şi meciurile de fotbal:

Cele două echipe se vor întâlni vineri de la ora 20.15, în jocul 4.

Silvăşan: “Fiecare meci, o finală”

”Pentru noi, de acum înainte, fiecare meci e ca o finală. Trebuie să dăm tot ce avem mai bun în noi și promitem să mergem în fiecare meci doar la victorie. (…) Încă nu am câștigat nimic, este doar un meci din această serie, deja suntem concentrați pentru jocul de vineri. Faptul că am jucat acasă, în fața atâtor fani, ne-a ajutat foarte mult, s-a văzut că nici orădenii nu au mai avut aceiași precizie ca în meciurile de acasă. Am arătat că avem o mentalitate sănătoasă, care sper să ne aducă victoria și vineri”, a declarat Mihai Silvăşan după meci.

Achim: “Tot de o victorie mai avem nevoie”

“E o confruntare echilibrată, era greu de crezut că va câştiga cineva cu 3-0 în această confruntare. Am ratat nişte libere, nu am avut nivelul de apărare pe care ni l-am dorit, în sfertul trei. Pentru noi nu s-a schimbat practic nimic, tot de o victorie mai avem nevoie”, a declarat Cristian Achim, antrenorul echipei CSM Oradea, care a evidenţiat şi aportul publicului clujean în victoria echipei gazdă.

Baciu şi Zeno, remarcaţii celor două echipe

Cătălin Baciu, cu 19 reuşite (5 recuperări), a fost cel mai bun marcator al clujenilor, urmat de Dykes 17 (6 recuperări), Kalnichenko 13 (11 recuperări, double-double), Adamovic (11 pase decisive, double-double) şi Guţoaia câte 10, Todic 5, Pasalic 3, Torok 2.

De la CSM Oradea Zeno a marcat nu mai puţin de 30 de puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive, o intercepție și un capac, urmat de Franklin 10, Barnette 9 (10 rec.), Mandache 8, Nuhanovic 6, Zupan 5, Pașca 2.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.