JOMA - JSport.roJSport.ro

Echipa de baschet feminin Universitatea Cluj a pierdut dramatic meciul cu CSM Târgovişte, 56-57 (11-17, 18-10, 15-15, 12-15) jucat în deplasare, în etapa a 17-a a Ligii Naţionale. Fetele pregătite de Dragan Petricevic au primit coşul decisiv în ultima secundă de joc şi au pierdut al şaselea meci din acest sezon.

Derby-ul de la Târgovişte a avut o primă jumătate în care cele două echipe şi-au împărţit perioadele bune. Dacă gazdele au fost mai inspirate în primul sfert, „U” a avut 10 minute mai bune apoi, când a condus şi cu şase puncte pe tabelă. După 29-27 pentru clujence la pauza mare, acestea au continuat forma bună şi la începutul sfertului trei, însă echipa din Târgovişte a reechilibrat situaţia pe final. Astfel, înaintea ultimelor 10 minute Universitatea avea acelaşi avantaj fragil de două puncte.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Cele două formaţii s-au rotit la conducerea meciului pe toată durata sfertului al patrulea, doar în ultimul minut schimbându-se de patru ori liderul.

Deşi au trecut în avantaj cu 12 secunde înainte de final, 56-55, printr-un coş de două puncte marcat de Agunbiade, clujencele au primit lovitura de graţie în ultima secundă, Monique Coker aducând bucuria în tabăra gazdelor.

Acest eşec este al şaselea al Universităţii Cluj din actualul campionat, din prima fază a sezonului regulat mai rămânând de disputat o singură etapă.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.