JOMA - JSport.roJSport.ro

baschet feminin (1)_1024x614BASCHET FEMININ Echipa Universităţii Cluj a pierdut fără drept de apel, 33-63, meciul disputat sâmbătă seară, pe teren propriu, cu ACS Sepsi SIC, liderul la zi al Ligii Naţionale de Baschet Feminin, în cea de-a 6-a etapă de campionat.

Audienţa la meci a fost relativ modestă, doar una din laturile de jos ale Sălii Sporturilor “Horia Demian” fiind relativ plină, în condiţiile în care o parte din spectatori au fost suporteri ai echipei oaspete. Pe cealaltă parte a sălii au fost prezenţi membri ai galeriei formaţiei gazdă, care, deşi în număr mic de această dată, şi-au încurajat echipa favorită pe parcursul meciului.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Echipa oaspete a trecut la timona jocului încă de la început, primul sfert încheindu-se la o diferenţâ de 21 de puncte în favoarea vizitatoarelor, 4-26. După punctele reuşite în debutul meciului gazdele nu au izbutit să mai înscrie şi au comis în acelaşi timp greşeli copilăreşti, cedând cu uşurinţă posesia.

Sepsi beneficiază în schimb de câteva jucătoare de culoare foarte impetuoase, cu un joc de pase foarte bun, precum Janeesha Jeffrey (numărul 0), respectiv cu pătrunderi în viteză, precum Tyaunnna Marshall (nr. 15).

În sfertul doi, Kata Meszaros a fost cea care a reuşit să rupă şirul ineficienţei pentru formaţia gazdă, cu două coşuri din lateral, aplaudate de către public, respectiv cu două aruncări libere. Sfertul doi a fost câştigat “la mustaţă” de clujence, cu 15-14, dar acestea nu au reuşit să recupereze mai consistent din diferenţa primului set.

Setul 3 a fost unul din nou strâns, 12-12, însă cel final a fost adjudecat din nou de oaspete, cu 11-2, ceea ce a făcut ca diferenţa finală să ajungă la 30 de puncte. CS Universitatea Cluj ACS Sepsi SIC, scor 33-63 (4-26, 15-14, 12-12, 2-11).

Remarcatele celor două echipe au fost Tyonna Marsall, 15 puncte şi 5 recuperări, Shante Evans (nr. 30), 14 puncte şi 11 recuperări şi Annemarie Parau, 12 puncte şi 4 recuperări, de la Sepsi, respectiv Brittany Wilson, 11 puncte şi 6 recuperări şi Kata Meszaros, 8 puncte, de la CS Universitatea Cluj.

În urma acestui rezultat Sepsi îşi consolidează poziţia de lider al Ligii Naţionale de Baschet, cu 12 puncte din 12 posibile, în timp ce Universitatea Cluj este pe locul 4, cu 8 puncte.

În etapa următoare, a 7-a, Universitatea Cluj va juca în deplasare cu ocupanta locului 2, CS Universitatea Alba-Iulia, în timp ce Sepsi va întâlni acasă Rapid Bucureşti.

Dragan Petricevic, la meci

La meciul disputat în Sala Sporturilor “Horia Demian” a fost prezent şi viitorul tehnician al echipei clujene, Dragan Petričević. După finalul jocului el a intrat pe parchetul sălii pentru a mai saluta unele din cunoştinţele sale prezente la partidă. Tehnicianul a refuzat însă să facă declaraţii, precizând că este deschis dar mai întâi trebuie solicitată permisiunea noii conduceri a formaţiei.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.