JOMA - JSport.roJSport.ro

img_7448Echipa de baschet feminin Universitatea Cluj a pierdut meciul din deplasare cu BC Sirius Târgu Mureş, 106-114 (26-20, 17-24, 20-19, 19-19, 13-13, 11-19) după două reprize de prelungiri. Acesta a fost primul joc al returului Ligii Naţionale, fetele pregătite de către Dragan Petricevic fiind învinse de aruncările de trei puncte care le-au intrat gazdelor în ultimele cinci minute ale prelungirilor.

Clujencele au trimis jocul în “overtime” cu 10 secunde înainte de expirarea timpului regulamentar, Zahna Medley egalând la 82 printr-o aruncare de trei puncte, însă cu două secunde înaintea expirării primei reprize au fost egalate la 95 şi s-a intrat în alte cinci minute de prelungiri.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Acolo, trei aruncări de trei puncte ale gazdelor le-au îndepărtate decisiv pe acestea de „U” Cluj, BC Mureş câştigând, în final, cu 114-106. Chelsea Davis a fost cea mai bună marcatoare a clujencelor, cu 28 de puncte, Andra Mandache şi Zahna Medley reuşind şi ele peste 20 de puncte.

„Înfrângerea vine în momentul potrivit. Dacă avem 128-115 la eficienţă şi pierdem după două reprize de prelungiri, nu putem vorbi decât de concentrare. Şi să nu-mi spuneţi «da, dar au dat trei aruncări de trei puncte cu panoul». Au fost norocoase în anumite momente pentru că au meritat asta. Nu trebuie să avem scuze, «concentrarea» e cuvântul cheie. Mâine aprindeţi-vă din nou lampa pe căşti şi întoarceţi-vă în «mine». Acolo vom găsi răspunsurile potrivite”, le-a transmis Dragan Petricevic elevelor sale, duminică dimineaţă, printr-o postare pe Facebook.

După această înfrângere, „U” Cluj a rămas pe locul doi în clasament, dar are acum un punct în spatele campioanei Sepsi Sfântu-Gheorghe.

Joma - JSport.roJSport.ro

7 COMENTARII

  1. […] Echipa de baschet feminin Universitatea Cluj a pierdut meciul din deplasare cu BC Sirius Târgu-Mureş, 106-114 (26-20, 17-24, 20-19, 19-19, 13-13, 11-19) după două reprize de prelungiri. Acesta a fost primul joc al returului Ligii Naţionale, fetele pregătite de către Dragan Petricevic fiind învinse de aruncările de trei puncte care le-au intrat gazdelor în ultimele cinci minute ale prelungirilor, potrivit Cjsport.ro. […]

  2. Iar gunoaie ca tine fac mare cinste echipei de la noua sute shapte (hahahhaha, ce gluma buna!). Eu n-am deschis gura, doar am scris. Esti imbecil rau, amice!

Lasă un răspuns la U Cluj Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.