JOMA - JSport.roJSport.ro
foto: Cosmina Măcicăşan

U-Banca Transilvania Cluj a pierdut semifinala cu CSM Oradea, din Cupa României, scor 66-70 (15-12, 13-22, 13-12, 25-24).

După un meci în care ofensiva a suferit din plin mai ales în primele trei sferturi, clujenii au confirmat “blestemul” echipei organizatoare, care nu a mai câştigat un Final Four pe teren propriu de 11 ani.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Susţinuţi de o galerie, paradoxal, mai numeroasă decât a clujenilor, jucătorii lui Cristian Achim au fost mai lucizi în ofensivă, în condiţiile în care presiunea mai mare a fost pe gazdele de la U-BT. După un prim sfert în care jucătorii lui Silvăşan păreau că se află în control, în următoarele 10 minute aceştia au marcat doar 13 puncte. Cu de două ori mai multe turnover-uri decât adversarul, clujenii erau conduşi cu 28-34 la pauza mare.

Scenariul nu s-a schimbat foarte mult nici la reluare, cele două formaţii punând un accent mare pe defensivă. Înaintea ultimelor 10 minute, orădenii aveau cinci puncte avans, iar U-BT avea de muncă serios pentru a ajunge în finală. „Leii” nu au avut mari emoţii în a controla şi ultimul sfert.

Când Clujul părea că se apropie, orădenii aveau răspuns de la trei puncte, însă finalul a fost trăit cu emoţii de cei peste 4.000 de spectatori. Cu Dykes de departe cel mai bun jucător de pe teren, autor a 25 de puncte, clujenii au revenit de la minus 14 la o singură posesie de adversari, însă calmul de la „libere” al orădenilor le-a adus până la urmă victoria. CSM Oradea a câştigat cu 70-66 şi va juca finala cu CSU Sibiu, joi seară.

U-BT Cluj, în schimb, a confirmat „blestemul” organizatoarei Final Four-ului, iar acum singura şansă a clujenilor la un trofeu în acest sezon rămâne campionatul.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

  1. Nu a fost “paradoxal” ca galeria Oradiei a fost mai numeraoasa. Ai nostri “bravi U-isti” is impartiti in vreo 3 locuri (o mare beshina, ce mai?). Ma gandesc cu groaza ca daca am fi ajuns in finala, aia vreo 500 de sibieni efectiv stergeau cu noi pe jos (sonor, bineinteles). Asa-i cand galeria “universitara” ajunge pe mana unor drogati neispraviti de prin Marasti si Manastur. De cativa ani ma tot intreb: Clujul are an de an circa 80.000 de studenti. Aia chiar nu-si pot organiza o galerie ???

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.