JOMA - JSport.roJSport.ro

U-Banca Transilvania Cluj are un nou antrenor principal. Dusko Vujosevic, 60 de ani, a semnat un contract pe un sezon cu formaţia care speră să ia din nou titlul după doi ani de pauză.

Vujosevic are o carieră impresionantă în spate, cu 191 de meciuri conduse în Euroligă, reuşind să obţină şi 11 titluri de campioană cu Partizan Belgrad.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Antrenorul născut în Muntenegru va colabora şi cu Mihai Silvăşan, fostul „principal” al lui U-BT urmând să rămână secund la echipa clujeană.

„Sunt bucuros să mă alătur clubului U-Banca Transilvania, care mi-a dovedit că este un club serios, cu ambiţii mari. Pentru mine nu era uşor de acceptat această ofertă, însă toate informaţiile pe care le-am adunat, inclusiv de la fostul meu jucător, Aleksandar Rašić, mi-au demonstrat că este o echipă serioasă, care doreşte performanţă, inclusiv la nivel european. Pentru mine este foarte important caracterul jucătorilor şi al staff-ului tehnic cu care lucrez. În mare parte echipa va fi nou construită, în special la partea de baschetbalişti străini. Vor fi aleşi doar jucători muncitori, cu spirit de învingători, deoarece la final, caracterul, munca adevărată şi sinceră o să dea rezultate”, a spus Vujosevic, pentru site-ul clubului.

„Mă bucur foarte mult pentru alegerea făcută de club. Domnul Vujošević este unul dintre cei mai mari antrenori europeni, fiind recunoscut pretutindeni pentru dedicaţia şi iubirea lui faţă de baschet. Când mi s-a propus zilele trecute să rămân alături de club şi alături de domnul Vujošević, am acceptat fără să stau pe gânduri. E unul dintre antrenorii pe care aş merge oriunde în lume să îi văd la lucru şi să am ocazia să vorbesc despre baschet. Faptul că va fi alături de echipa noastră este un avantaj enorm atât pentru club, cât şi pentru întreg baschetul românesc. Un antrenor ca el nu merge la o echipă dacă nu vede seriozitate şi dorinţă de performanţă. Trebuie să profităm cu toţii de experienţa lui. Eu îmi doresc să fur cât mai multă meserie de la el şi îmi doresc să îndeplinim obiectivele clubului în noul sezon”, a precizat şi Silvăşan.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.