JSport.roJSport.ro

Echipa feminină de baschet Universitatea Cluj s-a calificat într-o nouă finală a Ligii Naţionale după o pauză de 14 ani.

Fetele pregătite de Dragan Petricevic au câştigat şi meciul al doilea cu CSM Târgovişte, din semifinalele play-off-ului, 90-62 (10-18, 14-27, 17-25, 21-20).

Victoria categorică obţinută marţi seara a venit datorită unei evoluţii perfecte a clujencelor în sferturile doi şi trei, până la finalul meciului toate cele 10 jucătoare care au făcut deplasarea la Târgovişte reuşind să înscrie. Astfel, Universitatea Cluj s-a calificat în finală fără să piardă vreun joc până acum în play-off, „studentele” urmând să aştepte cel puţin până mâine pentru a vedea cu cine se vor lupta pentru titlu.

Meciul al doilea dintre Sepsi Sfântu Gheorghe şi Olimpia Braşov se va disputa miercuri, pe terenul Olimpiei, campioana României câştigând clar primul joc de săptămâna trecută. Finala se va disputa după sistemul trei victorii din cinci jocuri, primele două partide fiind programate în 19 şi 20 aprilie, Universitatea urmând să joace în deplasare dacă o va întâlni pe Sepsi în ultimul act.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.