U-BT Cluj a jucat azi, 3 februarie, contra ultimei clasate, Politehnica Iaşi, şi a câştigat partida la patru puncte diferenţă, 76-72 (26-19, 19-20, 16-14, 15-19).

În primele minute ale partidei cele două echipe au mers cap la cap, dar apoi clujenii s-au distanţat treptat, scorul pauzei mari fiind 39-46.

Oferte echipament JomaOferte Joma

După revenirea de la vestiare, ieşenii s-au apropiat tot mai mult de U-BT, iar în ultimele secunde de joc tabela arăta 72-74. Lapornik şi Torok au transformat două aruncări libere, în urma cărora U-BT a câştigat partida cu 76-72.

”Ne așteptam să fie un meci greu, poate nu așa de greu cum a fost, însă eram convins că ieșenii vor da totul pe teren, deoarece au schimbat banca tehnică. Noi am abordat acest meci și din altă perspectivă, pentru că urmează un meci foarte important miercuri, în FIBA Europe Cup, cu ciprioții de la Keravnos, ne dorim să câștigăm acest joc și să ne calificăm mai departe, este unul dintre obiectivele noastre pentru acest sezon. Un mare plus în această seară au fost revenirile lui Rasic și Torok în teren. Încă nu sunt complet reintegrați în echipă, însă sper ca acest lucru să se întâmple cât mai repede!”, a declarat Mihai Silvăşan pentru site-ul oficial al echipei.

Următorul meci din campionat pentru clujeni va avea loc pe 3 martie în deplasare cu CSM CSU Oradea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.