JOMA - JSport.roJSport.ro

U-Banca Transilvania Cluj a ratat calificarea, pentru al doilea an la rând, în finala Ligii Naţionale de baschet masculin.

Ardelenii au fost învinşi în meciul patru al semifinalei de către CSM Oradea, iar după joc antrenorul Mihai Silvăşan şi-a anunţat demisia.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„Îmi asum absolut toată responsabilitatea pentru eșecul din acest sezon și pentru ratarea obiectivelor principale. Mă refer aici la campionat și la Cupa României. Prin urmare, îmi voi prezenta demisia din funcția de antrenor principal al echipei. Repet, eu sunt principalul vinovat și nu am absolut nicio problemă să îmi asum eșecul. Vreau să mulțumesc conducerii clubului și sponsorului principal, pentru că mi-a oferit această oportunitate. Mulțumesc staff-ului alături de care am lucrat în acești trei ani. Și mă gândesc aici la toți oamenii care lucrează în această echipă. Le mulțumesc jucătorilor care au fost alături de mine în cele trei sezoane. Le mulțumesc suporterilor pentru susținere în momentele bune și mai puțin bune. Nu în ultimul rând, mulțumesc familiei că a fost alături de mine în tot acest timp”, a spus „Silvă”, pentru site-ul echipei, după eşecul care a trimis-o pe U-BT în finala mică.

„Suntem împreună de 17 ani și este o durere mare în suflet. Este o durere pentru întreg clubul nostru. Nu pot decât să accept decizia lui. Sunt ferm convins că va fi cu sufletul întotdeauna alături de noi. Iar noi vom fi întotdeauna alături de el. Mie îmi pare rău pentru această decizie, dar nu am ce să fac. O să vedem ce se va întâmpla pe viitor. La ora actuală, trebuie să fim focusați să obținem medaliile de bronz”, a explicat şi vicepreşedintele clujenilor, Mircea Cristescu.

Fost căpitan al clujenilor, Mihai Silvăşan a cucerit titlul, Cupa şi Supercupa la primul său sezon ca antrenor la U-BT Cluj, dar apoi a ratat titlul, obiectivul principal, în următoarele două sezoane.

Joma - JSport.roJSport.ro

2 COMENTARII

  1. Silva, respect !!!!! Multumim pentru toti acesti 17 ani. Cred ca Silva “a ars” prea repede dupa ce a cucerit primul titlu la primul lui an de antrenorat. Sunt convins 100% ca va reveni la echipa in cativa ani, cand va fi mai copt. Si atunci e posibil sa legam chiar cateva titluri. Mult succes in continuare, Silva !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.