JSport.roJSport.ro

U-Banca Transilvania Cluj a câştigat categoric derby-ul de pe terenul campioanei României, 75-55 (21-16, 22-15, 14-15, 18-9) cu CSM Oradea, în etapa a 21-a a Ligii Naţionale. Liderul campionatului a ştiut să se ferească de emoţii în Sala „Toni Alexe”, reuşind să o ţină mai tot timpul la respect pe echipa lui Cristian Achim.

Primele două sferturi au fost controlate aproape în totalitate de către clujeni, care au demonstrat că nu degeaba conduc detaşat Liga Naţională în acest moment.

Pe terenul campioanei României, Moldoveanu şi colegii săi s-au distanţat treptat pe tabelă după un început mai echilibrat de meci, diferenţa maximă înregistrându-se chiar la pauza mare, 43-31 pentru U-BT.

Ecartul între cele două echipe a crescut şi pe parcursul sfertului al treilea, însă finalul acestuia le-a aparţinut bihorenilor, care au reuşit să „taie” la doar 11 puncte handicapul care îi despărţea de oaspeţi. Lucrurile au reintrat în normalul gândit de clujeni imediat după startul ultimelor 10 minute, U-BT reuşind să pună 19 puncte între ea şi formaţia orădeană, ajutată şi de o apărare mult mai agresivă.

Ultimele cinci minute au fost, mai degrabă, de antrenament pentru clujeni în perspectiva meciurilor din Cupa României de săptămâna viitoare, orădenii renunţând şi ei la luptă. În final, U-BT s-a impus cu 75-55, echipa clujeană câştigând toate meciurile jucate în deplasare în această primă fază a sezonului regulat, din care a mai rămas de jucat o etapă.

Vlad Moldoveanu şi Aleksandar Rasic, cu 21, respectiv 16 puncte, au fost primii doi marcatori ai partidei de la Oradea.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.