JOMA - JSport.roJSport.ro

IMG_4852CSM Oradea va organiza Final Four-ul Cupei României la baschet masculin, clubul bihorean fiind singurul care a dorit să găzduiască ultima fază a acestei competiţii.

Celelalte echipe nu au înaintat dosarele spre licitare, astfel că orădenii şi-au adjudecat Final Four-ul cu suma minimă de înscriere de 10.000 de lei. Vicepreşedintele clujenilor, Mircea Cristescu, a spus că multitudinea de evenimente sportive de la Cluj a făcut ca U-Banca Transilvania să se abţină la licitaţie.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

“Ne pare rău pentru iubitorii baschetului din Cluj, însă şi aşa este foarte mult sport la Cluj. Lumea vede mult baschet şi vedeţi că toată lumea vrea să vină la Cluj acum şi nu am vrut să aducem chiar tot la noi. Am discutat cu antrenorii, cu sponsorii, cu partenerii şi am decis să nu licităm. Doar Oradea a licitat şi, cu suma minimă de 10.000 de lei, a obţinut organizarea Final Four-ului. Pe de altă parte, ce a spus Marcel Ţenter nu a fost o glumă, uitaţi-vă în ultimii ani şi vedeţi câte echipe gazdă au câştigat Final Four-ul pe care l-au organizat. Nu cred că există favorite la Oradea, fiecare echipă are 25% şanse”, ne-a declarat Mircea Cristescu.

În Final Four-ul Cupei României, programat în 10 şi 11 aprilie, vor avea loc meciurile U-BT Cluj-BC Mureş şi CSM Oradea-învingătoare meci Energia Tg. Jiu-Dinamo, al cărui retur va avea loc săptămâna viitoare.

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a devenit un magnet pentru sporturile de echipă din România, după Fed Cup-ul de săptămâna trecută urmând să aibă loc meciul de baschet feminin dintre România şi Turcia, pe 20 februarie, dar şi partida România-Norvegia, la handbal feminin, pe 9 martie. Pe de altă parte, anul viitor va fi şi Campionatul European de baschet masculin, dar şi cel de gimnastică.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.