JSport.roJSport.ro

U-Banca Transilvania Cluj pare să fi rezolvat problema terenului propriu pentru primele două meciuri din play-off, după ce Campionatul European de Gimnatiscă va bloca ambele săli din oraş timp de două săptămâni.

Elevii lui Mihai Silvăşan vor începe, aproape sigur, mai devreme cu două zile perioada decisivă a campionatului, pentru a putea juca în Sala Sporturilor „Horia Demian”. Astfel, primele două meciuri împotriva echipei de pe locul opt de la finalul sezonul regulat vor avea loc în 10 şi 12 aprilie, faţă de 12 şi 14 aprilie, data stabilită de Federaţia Română de Baschet.

Oficialii Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Cluj au ajuns la un acord de principiu cu cei ai Federaţiei Române de Gimnatiscă, iar montarea aparatelor necesare desfăşurării antrenamentelor în perioada Campionatului European ar urma să înceapă cu o zi mai târziu.

„Noi trebuia să le predăm sala celor de la Gimnatiscă în 12 aprilie, dar când am fost la Bucureşti le-am spus că, dacă au bunăvoinţa, să facem în aşa fel încât ei să intre doar în data de 13 aprilie în sală. Urmează să avem discuţiile finale, dar de principiu am vorbit cu ei şi vreau ca în 10 şi 12 aprilie să le dau sala celor de la U-BT, că unde să-i trimit să joace, la Sibiu? Eu vreau să joace la Cluj. Sportul oricum este blocat în perioada Campionatului European de Gimnatiscă, pentru că au fost închiriate toate sălile. Şi din Babeş, şi sala LPS-ului, practic sportivii nu au unde să se antreneze între 12 şi 26 aprilie”, ne-a declarat directorul executiv al DJST Cluj, Ovidiu Chifor, astfel că desfăşurarea antrenamentelor pare să fie cea mai mare problemă atât a lui U-BT, cât şi a celorlalte echipe din Cluj timp de două săptămâni.

În schimb, meciurile echipei de baschet feminin par să nu fie afectate. În cazul în care fetele lui Dragan Petricevic ar urma să ajungă într-o eventuală finală cu Sepsi, primul joc de la Cluj ar fi programat abia în 25 aprilie, acesta putând fi „împins” cu o zi sau două pentru ca Sala „Horia Demian” să fie eliberată.

La finalul sezonului baschetbalistic, însă, parchetul din această sală ar urma să fie schimbat în totalitate pentru că va urma Campionatul European de Baschet, iar echipele îşi vor desfăşura aici antrenamentele. „Există şi această variantă, dacă vom primi fonduri de la Bucureşti. Avem o colaborare pentru EuroBasket şi această sală va deveni una de antrenament”, a mai declarat Ovidiu Chifor.

Până la primul meci din play-off, U-BT Cluj mai are de jucat alte cinci partide din faza a doua a sezonului regulat, prima dintre ele fiind mâine seară, tot în Sala „Horia Demian”, cu CSM Oradea, de la ora 18:00.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.