JOMA - JSport.roJSport.ro

Universitatea Cluj a pierdut derby-ul cu CSM Târgovişte, 53-58 (20-19, 9-10, 9-19, 15-10) după un meci decis de 10 minute slabe ale oaspetelor, la sfârşitul sfertului trei şi începutul sfertului patru, perioadă în care au marcat doar patru puncte. Partida a contat pentru etapa a doua din grupa 1-6 a Ligii Naţionale, clujencele rămânând pe locul trei în clasament.

Universitatea a avut un start de meci perfect la Târgovişte, construindu-şi un avans de 10 puncte în primul sfert. Gazdele au reuşit să echilibreze rapid partida mai apoi, cele două echipe mergând cap la cap până la pauza mare, după un sfert doi sărac în puncte, totuşi, de ambele părţi.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Un “run” de 9-0 al CSM-ului a făcut ca echipa târgovişteană să aibă 12 puncte avantaj pe finalul sfertului al treilea, prestaţia Universităţii Cluj între minutele 25 şi 35 ale meciului stabilind, practic, câştigătoarea serii. Doar patru puncte au marcat “studentele” în această perioadă, timpul rămas mai apoi fiind prea scurt pentru ca Mandache şi colegele sale să mai poată reveni în joc.

Chiar dacă au avut-o pe Adrianne Ross din nou în mare formă, autoare a 19 puncte, însă şi eliminată pentru cinci greşeli personale, “studentele” au păcătuit mai ales la recuperări, gazdele reuşind să prindă cu 14 mingi mai mult decât Universitatea.

S-a terminat 58-53 pentru CSM Târgovişte, clujencele având următorul meci sâmbătă, de la ora 19:00, cu Phoenix Galaţi, în Sala “Horia Demian”.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.