JSport.roJSport.ro

Echipa de baschet feminin Universitatea Cluj a încheiat pe locul trei prima parte a sezonului regulat din Liga Naţională.

Fetele pregătite de Dragan Petricevic au câştigat ultimul meci, 77-65, cu CSM Satu Mare şi au profitat de înfrângerea celor de la Olimpia Braşov cu CSM Târgovişte. Aflate la egalitate de puncte cu braşovencele, Mandache şi colegele sale i-au luat faţa Olimpiei datorită rezultatelor directe, Sepsi Sfântu Gheorghe şi CSM Târgovişte ocupând primele două poziţii ale clasamentului.

Cu 12 victorii şi şase înfrângeri, Universitatea Cluj va începe, peste două săptămâni, faza a doua a sezonului regulat chiar împotriva echipei braşovene, într-un meci pe teren propriu. Se va juca, mai apoi, o dată la trei zile, „studentele” urmând să le întâlnească, în ordine, pe CSM Târgovişte (deplasare), Phoenix Galaţi (acasă), Sepsi Sf. Gheorghe (deplasare) şi CSM Satu Mare (deplasare). Va urma returul acestor cinci partide, iar la final se va stabili ordinea de intrare în play-off.

Până la debutul fazei secunde a sezonului regulat, „U” Cluj va evolua în turneul „Final 8” al Cupei României, programat săptămâna viitoare. Ardelencele au, însă, o misiune extrem de dificilă în sferturi, urmând să le întâlnească pe campioanele de la Sepsi Sfântu Gheorghe, miercuri, de la ora 20:00, în oraşul din judeţul Covasna, gazda acestui turneu final.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.