img_7934Echipa de baschet feminin a Universităţii Cluj a câştigat primele două meciuri din noul sezon al Ligii Naţionale, chiar dacă ultimul succes a venit cu emoţii, 75-71 la Arad.

„Studentele” au început perfect, astfel, drumul spre titlul de campioană, însă pentru fetele pregătite de Dragan Petricevic vor urma două meciuri test, în care antrenorul bosniac al clujencelor îşi poate face o impresie despre potenţialul adevărat al echipei din acest moment.

Oferte echipament JomaOferte Joma

Ambele meciuri vor fi pe teren propriu, în mai puţin de o săptămână, primul derby fiind programat vineri, de la ora 18:00, cu Phoenix Galaţi, formaţie care a început tot cu două victorii sezonul. Mult mai greu, însă, va fi duelul cu Olimpia Braşov, de la mijlocul săptămânii viitoare, de asemenea în Sala Sporturilor „Horia Demian”. Gabriela Irimia şi colegele sale vor înfrunta o echipă care a ajuns în semifinalele sezonului trecut al Ligii Naţionale, fetele antrenate de Dan Calancea având obiective mult mai îndrăzneţe în acest campionat.

Două victorii în aceste meciuri ar face-o pe „U” Cluj să pregătească marele derby cu Sepsi Sfântu-Gheorghe, de peste trei săptămâni, cu un moral ridicat, jocul împotriva campioanei României fiind programat la finalul lunii, tot la Cluj.

“Eu sunt optimist pentru acest sezon, dar sunt şi mai ponderat când vine vorba de dat un pronostic, de a vorbi înainte. Suntem conştienţi că beneficiem de o susţinere financiară mai consistentă decât anul trecut, că rezultatele trebuie să fie mai bune ca sezonul trecut”, Dragan Petricevic, antrenor “U” Cluj

1 COMENTARIU

  1. “Studentele” antrenate de Petricevici demonstrează că sunt valoroase şi capabile de performanţă în acest campionat. Pentru un loc de cupă europeană au nevoie de încurajările galeriei, suporterii vor avea o săptămână de foc, cu partide spectaculoase ( fotbal, baschet ) şi, la rândul lor, vor face spectacol în tribune. Suntem convinşi că echipele Universităţii îşi vor cinsti fanii prin prestaţii de excepţie !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.