JOMA - JSport.roJSport.ro

IMG_1555_1024x683Echipa de baschet feminin Universitatea Cluj va organiza, în perioada 8-10 septembrie, o nouă ediţie a Memorialului „Nicolae Martin”.

Turneul amical din acest an va fi cel mai interesant de până acum, multipla campioană a Europei, Primigi Vicenza, acceptând invitaţia clujencelor de a reedita meciul istoric din 1986, câştigat de „U” atunci în faţa a 5.000 de spectatori. Alături de formaţia italiană, care şi-a schimbat denumirea în AS Vicenza, a ajuns în liga a doua, dar este antrenată tot de Aldo Corno, tehnicianul care a stat pe bancă şi în 1986 la Cluj, vor mai participa alte două echipe din străinătate la acest turneu, Miskolc, din Ungaria şi WBC Montana, din Bulgaria.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Până la Memorialul „Nicolae Martin”, formaţia pregătită de Dragan Petricevic va mai disputa două meciuri amicale, în 25 şi 26 august la Târgu Mureş, dar şi în 1 şi 2 septembrie la Cluj-Napoca, intrarea la aceste ultime jocuri nefiind permisă publicului.

După turneul amical din Sala „Horia Demian”, clujencele încep oficial sezonul cu „dubla” din Cupa României împotriva celor de la ICIM Arad, prima etapă a Ligii Naţionale fiind programată în 23 septembrie.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.