Mişcarea Sportivă a Studenţilor Transilvăneni, împreună cu jucătorii de la FC Universitatea Cluj şi U-BT Cluj, a organizat o acţiune caritabilă, ,,Moş Crăciun pentru o zi”, în Sala Polivalentă a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport .

Fanii echipelor şi toţi cei care au dorit au donat haine şi jucării pentru copiii nevoiaşi într-o atmosferă de sărbătoare.

Oferte echipament Joma - pentru CluburiCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

,,Ne-am bucurat şi am onorat cu mare plăcere invitaţia studenţilor. Este un lucru frumos pentru că suntem în luna decembrie, luna cadourilor. E foarte important să dăruim şi să îi ajutăm pe cei care au nevoie mai mare. Un cadou frumos pentru noi ar fi promovarea în Liga I, pe care sperăm să o obţinem. E important să fie a treia promovare la rând pentru noi toţi care am venit aici şi am pus umărul”, a declarat Gabi Giurgiu, fotbalistul Universităţii Cluj.

,,E foarte frumos că am făcut asta pentru copii de sărbători. Şi la noi, în Statele Unite ale Americii, unii sportivi organizează astfel de evenimente şi încearcă să ofere cât mai multe lucruri. Încă încerc să învăţ tradiţiile româneşti. Câţiva dintre colegi încearcă să mă înveţe câte ceva, însă nu m-am obişnuit cu toate”, a spus şi jucătorul echipei U-BT, Tony Easley.

Fanii prezenţi şi-au făcut poze şi au primit autografe de la jucătorii celor două echipe, iar reprezentanţii Colegiului Studenţesc de Performanţă Academică au susţinut un concert de colinde, în cadrul evenimentului având loc şi o tombolă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.