JSport.roJSport.ro

Mihai Silvăşan împreună cu elevii săi a reuşit să se califice în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin după o lungă serie de meciuri contra Oradei. Meciul decisiv de aseară s-a terminat 84-78 pentru clujeni, care s-au calificat mai departe cu 3-2 la general.

Deşi este accidentat, Rasic nu a putut sta departe de parchet şi a venit să îşi încurajeze colegii de pe margine. Suporterii prezenţi în sală l-au aplaudat îndelung, iar coechipierii săi i-au dedicat victoria.

,,A fost o serie pe care noi am început-o bine, însă, din păcate, nu am rămas la fel de puternici din punct de vedere mental. Personal, știam că nu vor ceda, sunt campionii en-titre și au orgoliul lor, au continuat lupta. La Oradea, nu am reușit să ne ridicăm la nivelul de intensitate necesar, aici a fost cheia. Băieții au luptat extraordinar, au făcut-o și pentru Aleks Rasic, care a fost alături de noi pe bancă și am demonstrat că suntem o adevărată echipă, că putem trece peste probleme și să evoluăm la un nivel înalt. Le-am spus băieților după meci că încă nu am realizat nimic, nu ne mulțumim cu atât. Vlad Moldoveanu ne ajută foarte mult, chiar dacă pe statistică nu se văd toate lucrurile, el este un jucător inteligent, care afectează jocul nostru în mod pozitiv. Au ieșit toți în evidență când a fost cazul, iar banca de rezerve ne-a ajutat și susținut tot timpul. Îi felicit și le mulțumesc tuturor. Urmează meciurile cu Steaua şi nimic nu ne mulțumește decât victoriile!”, a declarat Mihai Silvăşan, antrenorul U-BT Cluj-Napoca.

De cealaltă parte, tehnicianul învinşilor, Cristi Achim, şi-a exprimat regretul că acest ultim meci nu s-a disputat în Sala “Antonio Alexe”, antrenorul CSM-ului menţionând că nu este întâmplător că fiecare echipă şi-a câştigat jocurile de pe teren propriu.

“S-au duelat două echipe foarte, foarte bune. A fost un spectacol baschetbalistic deosebit, pe care cred că l-a gustat toată lumea pasionată de această disciplină. Așa cum mi-a spus Mihai Silvășan la finalul meciului, au fost niște încleștări ieșite din comun. Felicit Clujul pentru victorie și calificare în finală. Eu cred că până la urmă nu e întâmplător că fiecare și-a câștigat meciurile de pe teren propriu. Probabil, dacă noi am fi beneficiat de avantajul terenului propriu, cred că ne-am fi impus. Este evident că ambele echipe au un suport extraordinar din partea propriilor fani. Ajunge să ne uităm la spectacolul din tribune consemnat la acest meci, dar în același timp întreaga serie s-a desfășurat în fața unor tribune neîncăpătoare, cu atmosferă de excepție oferită de iubitorii baschetului din aceste două orașe”, a declarat şi antrenorul orădenilor.

Primele două meciuri contra Stelei vor avea loc în 18 şi 20 mai în Sala Sporturilor ,,Horia Demian”.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.