JSport.roJSport.ro
Clujencele s-au impus în fiecare dintre cele patru sferturi ale întâlnirii.
Clujencele s-au impus în fiecare dintre cele patru sferturi ale întâlnirii.

CS Universitatea Cluj a învins miercuri cu 90-64, CS Municipal Satu-Mare, într-un meci din cadrul etapei a 8-a din Liga Naţională de Baschet Feminin.

Meciul s-a disputat la Sala Sporturilor “Horia Demian” din Cluj-Napoca, în prezenţa a doar câteva de zeci de spectatori. Pentru clujence este cea de-a doua partidă oficială din actualul sezon sub conducerea tehnică a antrenorului Dragan Petricevic.

Formaţia gazdă a controlat meciul şi s-a impus în fiecare dintre cele patru sferturi, 23-18, 21-12, 26-17, 20-17. Victoria finală a venit la un avanataj consistent, 90-64, o diferenţă mai mică totuşi decât în unele înfrângeri suferite de echipa din Satu-Mare, în prezent ultima în clasamentul Ligii Naţionale.

“Nu am urmărit să facem diferenţa pe care o fac alte echipe în meciurile cu Satu-Mare, ci să le dăm mai multe minute jucătoarelor care au evoluat mai puţin în alte meciuri. Eu sunt antrenorul acestei echipe de zece zile şi la antrenament nu am avut suficient timp să îmi dau seama de potenţialul unora dintre jucătoare. Indiferent cât te antrenezi, dacă nu le vezi în meci nu poţi să îţi dai seama de posibilităţile lor. Pe unele dintre ele nu poţi să le vezi în meciuri cu echipe de genul Alba-Iulia, Braşov, Târgovişte, în schimb am putut azi”, a declarat antrenorul Dragan Petricevic după încheierea meciului.

De la U Cluj cele mai bune marcatoare au fost Maxim (16 puncte), Grimes (15) şi Clark (12). De la Satu-Mare au realizat cele mai multe puncte Voica (20), Badi (18) şi Chiţanu (14).

Dragan Petricevic consideră că formaţia clujeană ar trebui să aibă un lot mai echilibrat valoric.

“Este puţin timp, un meci nu înseamnă foarte mult, dar pentru ambiţiile pe care le avem consider că trebuie să avem bancă mai ‘lungă’. Nu putem trage concluzii definitorii după un meci. Pentru unele dintre jucătoare a fost primul meci cu noul antrenor, primul meci în care au avut mai mult minute jucând acasă în noul sezon, probabil şi asta a contat pentru faptul că unele au avut o evoluţie mai frumoasă”.

În opinia lui Petricevic în acest moment potenţialul echipei este de locurile 6-8.

Pentru U Cluj urmează un meci în deplasare, la CS Olimpia Braşov, jocul urmând să se dispute sâmbătă de la ora 16.

 

 

 

 

 

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.