JSport.roJSport.ro

Echipa de baschet feminin Universitatea Cluj a câştigat dramatic meciul de pe terenul formaţiei CSBT Alexandria, 98-92 (23-18, 27-14, 17-19, 27-11, 7-7, 13-7), din etapa a 16-a a Ligii Naţionale, având nevoie de două reprize de prelungiri pentru a se impune.

Elevele lui Dragan Petricevic au avut 29 de minute perfecte pe terenul echipei din Teleorman, cu 11 minute înainte de finalul timpului regulamentar conducând cu 67-48. Câteva “turnover-uri” şi un fault antisportiv, venite în cele mai proaste momente pentru clujence, le-au readus în joc pe fetele din Alexandria, care au trimis meciul în prelungiri la scorul de 78-78.

Echilibrul a persistat şi în prima repriză suplimentară, scorul fiind egal şi cu un minut înaintea finalului celei de-a doua reprize, moment în care “U” s-a distanţat decisiv pe tabelă şi s-a impus, în final, cu 98-92. Clujencele au avut trei jucătoare eliminate pentru greşeli personale, cea mai bună marcatoare fiind Dajana Butulija, 22 de puncte.

Universitatea a urcat din nou pe locul trei în clasament după această victorie, profitând de eşecul celor de la CSM Târgovişte la Arad, “studentele” jucând în etapa următoare chiar pe terenul CSM-ului, într-un nou derby al Ligii Naţionale. De menţionat că echipa din Târgovişte are şi un meci mai puţin disputat.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.