JSport.roJSport.ro

CFR Cluj va disputa, în această seară, cel mai important meci al finalului de an în Liga I. Feroviarii se vor deplasa la Turnu-Severin, acolo unde o vor întâlni pe CSU Craiova, echipă care a fost mult timp principala urmăritoare a Stelei.

Derby-ul de astăzi îi prinde pe clujeni, însă, descoperiţi în linia de mijloc, acolo unde Sorsa, Nascimento şi Nouvier nu pot juca. Antrenorul Vasile Miriuţă este convins că aceşti jucători pot fi înlocuiţi cu brio, tehnicianul făcând şi calcule pentru intrarea în play-off, potrivit cărora ardelenii mai au nevoie de şapte puncte din ultimele şapte etape ale sezonului regulat.

„Va fi greu cu Craiova, echipă bună, jucători tehnici, dar noi mergem cu gândul la succes. Ne vor lipsi jucători importanţi, dar cei care intră trebuie să joace bine. Craiova şi CFR sunt două echipe bune ale campionatului, care merită să meargă în play-off. Sportiv, noi am făcut 36 de puncte, suntem bine, mai mult decât în grafic, dar mai avem două meciuri în acest an pe care trebuie să le tratăm cu seriozitate. Nu suntem în vacanţă, ea începe abia pe 20 de cembrie. Aceste jocuri sunt foarte importante, nu decisive, însă eu cred că eşti în play-off cu 37 de puncte”, a declarat Miriuţă, înaintea meciului de la Turnu-Severin.

Acesta s-a referit şi la întărirea lotului pentru retur, în acest sens Miriuţă având şi o primă serie de discuţii cu conducerea clubului.

„Le-am spus şefilor că am nevoie de doi-trei jucători, hai să zicem doi, dar care să mă ajute din start. Le-am spus ce jucători, pe ce posturi, acum să vedem dacă îi putem aduce. Dacă vin cei doi, sigur vom fi în play-off, iar apoi orice e posibil”, a mai precizat antrenorul clujenilor. CSU Craiova-CFR Cluj va începe la ora 20:30

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.