JSport.roJSport.ro
walter florian
foto: Radu Oltean

Omul de afaceri Florian Walter, fostul patron al Universităţii Cluj, va rămâne definitiv în Emiratele Arabe Unite, ţară pe teritoriul căreia a primit rezidenţă pe viaţă.

Astfel, cel care încă este implicat, prin intermediului fiului său, George Walter, la formaţia “şepcilor roşii” nu va mai reveni vreodată în România, anunţă dolcesport.ro, acolo unde chipul său a ajuns la categoria “Most Wanted” pe site-ul Poliţiei Române.

Walter a primit mandat de arestare preventivă în lipsă şi este căutat prin Interpol după ce ar fi prejudiciat cu 4,5 milioane de euro statul român, coordonând un grup infracţional organizat, potrivit procurorilor.

Acesta ar fi plecat din ţară în primăvara anului trecut, cu câteva zile înainte de a fi începută urmărirea penală pe numele său, şi a ajuns în Dubai, Emiratele Arabe Unite neavând acord de extrădare cu România. Florian Walter a făcut şi o săptămână de arest în Dubai, înainte de a fi eliberat pe cauţiune, însă despre el s-a spus, la finalul anului trecut, că ar fi suferit şi un infarct.

Pe de altă parte, soţia omului de afaceri a cerut să divorţeze, astfel că acesta are un motiv în motiv în plus de a rămâne în Dubai.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.