Sporting Apahida a pierdut un om important, cel puţin în următoarele şase luni.

Marius Nicoară, portarul care a jucat atacant în acest debut de campionat, s-a accidentat grav în meciul de miercuri cu Olimpia Gherla.

Oferte echipament Joma - pentru CluburiCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Nicoară a căzut în careu după un duel cu un adversar în repriza secundă şi a fost imediat înlocuit. Acesta a părăsit terenul ajutat de medici, iar examenul RMN efectuat a doua zi nu l-a „iertat”.

Ruptură de ligament încrucişat anterior la genunchiul drept înseamnă intervenţie chirurgicală şi aproximativ şase luni de absenţă. Cel mai probabil, jucătorul Apahidei va reveni în prima parte a returului.

Sunt cu moralul la pământ. Am făcut un meci mare la Dej, aveam un gol dat cu Soporu de Câmpie şi, pe când totul mergea foarte bine, s-a întâmplat asta. Cu ajutorul lui Dumnezeu o să trec peste şi sper să fiu din nou pe teren peste şase luni sau chiar mai repede. Le mulţumesc tuturor celor care m-au sunat şi mi-au transmis mesaje de încurajare”, a spus Nicoară, cel care se va opera luna viitoare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.