JSport.roJSport.ro

Noul campionat al Ligii a IV-a ar putea fi cel mai numeros din ultimii ani.

Chiar dacă Universitatea Cluj a promovat în Liga a III-a, iar Ardealul Cluj a anunţat că nu se va mai înscrie, 17 echipe au comunicat Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Cluj că vor să joace în următorul sezon.

Potrivit oficialilor fotbalului clujean, aceste formaţii au completat, deja, adeziunile necesare, câteva dintre ele depunând şi celelalte acte pentru finalizarea înscrierii. Printre acestea din urmă se numără două dintre campioanele din sezonul trecut ale Ligii a V-a, Viitorul Feleacu şi Unirea Iclod, dar şi Viitorul Gârbău Sat, ocupanta locului trei în zona Cluj.

O noutate faţă de sezoanele trecute este şi Universitatea Cluj II, care s-a înscris, la rândul ei, în viitoarea ediţie a Ligii a IV-a, celelalte 13 echipe doritoare evoluând şi sezonul trecut în acest eşalon. Printre ele se află şi Viitorul Mihai Georgescu, formaţie care va fi angrenată şi în campionatul de juniori U19, acolo unde, potrivit noului regulament, trebuie să-şi câştige locul în Liga Elitelor.

Tocmai din cauza programului aglomerat, Ardealul nu a mai dorit să se înscrie şi în Liga a IV-a, echipa lui Călin Moldovan având drept principal obiectiv în următorul sezon calificarea în semifinalele Ligii Elitelor.

Termenul limită până la care echipele de Liga a IV-a, împreună cu cele din Liga a V-a, sunt obligate să completeze toate documentele necesare înscrierii este 4 august.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.