JSport.roJSport.ro

Ardealul Cluj U17 a pierdut finala mică a Ligii Elitelor, disputată vineri la Bucureşti împotriva celor de la UTA Bătrâna Doamnă, scor 1-2.

Partida s-a jucat pe stadionul celor de la Juventus Colentina şi a fost începută bine de către clujeni, care au deschis scorul prin Andronic. Până la pauză, însă, arădenii au reuşit să întoarcă rezultatul, datorită golurilor lui Obrad şi Faur.

Mai apoi, jucătorii lui Claudiu Moldovan s-au jucat cu ocaziile la poarta arădenilor, însă aceştia nu au reuşit să trimită meciul la lovituri de departajare, astfel că UTA s-a ales cu medaliile destinate locului al treilea. Ardealul a încheiat pe locul patru sezonul, o performanţă de care  antrenorul clujenilor este satisfăcut.

„Am ratat foarte mult cu UTA, practic am avut cinci ocazii de singur cu portarul şi am luat goluri foarte uşor. Cred că am fost peste ei ca joc, însă ratările ne-au cam mâncat campionatul ăsta. Totuşi, sunt mulţumit de joc şi de parcurs. Locul patru e ok, pentru că a fost un campionat foarte echilibrat şi destul de valoros, cu rezultate strânse şi în semifinale şi în finale. Nu se vedea o diferenţă majoră între o echipă şi cealaltă”, ne-a spus Claudiu Moldovan.

Noua campioană a Ligii Elitelor la această categorie de vârstă este CSU Craiova, care a câştigat cu 3-2 finala împotriva celor de la Dinamo.

Ardealul Cluj U17

Papp
Mîcîială
Tand
Porumb
Sandor
Andronic
Pal
Ilie Alex.
Tudoran
Oltean
Cioargă

Au mai intrat: Şulea, Botea, Chivu, Menyhart. Antrenor: Claudiu Moldovan

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.