JSport.roJSport.ro

Arieşul Mihai Viteazu şi Someşul Gilău au jucat şi ele, duminică dimineaţă, primul meci al noului sezon al Ligii a IV-a.

Întărită serios în această pauză competiţională, Arieşul s-a impus cu 3-1 în faţa unei echipe de la care au plecat câţiva jucători importanţi, înlocuiţi de tineri ai Someşului care a coborât media de vârstă a lotului.

Prima parte a jocului de la Mihai Viteazu a fost controlată de către gazde, care au marcat de două ori prin Zbâncă şi Cătălin Crişan, gilăuanii având şi ei câteva ocazii de a înscrie. În cele din urmă, Someşul a redus din diferenţă prin tânărul Ionel Coman în repriza a doua, după care Siecoban a lăsat-o pe Arieşul în 10 jucători, luând două cartonaşe galbene.

Varga, însă, a reuşit să profite de o şansă ivită la poarta lui Torok şi să stabilească scorul final, 3-1 pentru Arieşul, care a pornit cu dreptul un sezon în care poate fi surpriza plăcută a campionatului.

„Ca joc nu sunt foarte mulţumit, e loc de mai bine, dar poate acest trac al primei etape, joc în faţa suporterilor, presiunea unor aşteptări mai mari inclusiv din partea mea a contat la acest meci. Rezultatul a fost ok însă, am început cu o victorie şi speranţele sunt de clasare în prima jumătate a campionatului”, ne-a spus antrenorul Arieşului, Lucian Roşu.

„Noi ne-am schimbat foarte mult în vară, am întinerit echipa şi ne trebuie un pic de experienţă şi de încredere acum la început. Cred că suntem printre cele mai tinere echipe din campionat, iar obiectivul ar fi o clasare la jumătatea ierarhiei. La Mihai Viteazu a fost o repriză întâi dominată de gazde, dar cu ocaziile clare de partea noastră. Am primit, însă, trei goluri pe greşeli personale”, a declarat şi antrenorul Someşului, Rareş Mateş.

Arieşul Mihai Viteazu

Biliga
Siecoban
Buglea
Crişan N.
Boboia
Moldovan H.
Crişan C.
Kopandy
Macula
Câţcăuan
Zbâncă

Au mai intrat: Hidişan, Varga. Antrenor: Lucian Roşu

Someşul Gilău

Torok
Gherman
Pop Cl.
Niste
Sfârlea
Miron
Ferencz
Dumitraş
Mateş
Chiorean
Fertea

Au mai intrat: Mon, Coman, Moldovan. Antrenor: Rareş Mateş

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.