JSport.roJSport.ro
foto: gherlainfo.ro
foto: gherlainfo.ro

În ultimul meci al zilei de sâmbătă, Armenopolis Gherla a avut serioase probleme în a se impune în faţa echipei CFR Dej, victoria venind abia la ultima fază.

Cu o replică peste aşteptări, dejenii au fost la câteva secunde de a pleca cu un punct de pe terenul unei formaţii cu pretenţii la primele locuri în acest sezon, însă un şut al lui Daniel Moldovan a adus o victorie dramatică a gazdelor.

Înainte de această fază, CFR-ul a acuzat un penalty pe care arbitrul l-a tratat drept simulare, imediat oaspeţii primind golul decisiv. La pauză, aceştia au condus cu 1-0, Bobi Cheresi marcând la începutul meciului.

“Chiar lumea din tribune a strigat penalty, jucătorul meu spune că a fost agăţat, acum eu ce să cred? Plus că a mai fost o fază pe final cu o centrare la noi în careu, tuşiera a ridicat offside, dar acelaşi arbitru a întors faza spunând că a fost fault. Iar imediat a venit golul lor. Acum, eu ce să mai zic? Mă bucur de jocul echipei mele, pentru că am nişte băieţi foarte tineri, 19 ani media de vârstă, iar cu Gherla am jucat ceea ce ne-am aşteptat. Am făcut un joc super bun, am condus la pauză, dar la începutul reprizei secunde am luat un gol de la aeroportul din Cluj. A fost o greşeală imensă de portar. Dar, din nou, am rămas tare plăcut surprins de jocul băieţilor mai apoi, am pierdut cu 2-1, dar cred că o să încurcăm multe echipe în acest sezon. Sigur ne vom clasa mai sus decât anul trecut”, ne-a spus antrenorul dejenilor, Darius Boldor, CFR-ul terminând penultima în clasamentul sezonului precedent, cu doar trei victorii în 24 de meciuri.

De partea cealaltă, gherlenii sunt mulţumiţi pentru cele trei puncte venite pe final, care înseamnă un debut cu dreptul într-un sezon de la care au mari aşteptări.

“După ce am primit golul chiar la început ne-am precipitat un pic, dar eu zic că am dominat mai ales în partea a doua. Ei s-au apărat foarte bine şi ordonat şi au ieşit pe contraatac, dar nouă ne-a pus şi terenul probleme, a fost foarte tare. Per total, cred că pot spune că victoria a fost meritată”, a declarat şi antrenorul gherlenilor, Cristi Vedean, pentru Armenopolis egalând la unu Marian Ionuţ.

Armenopolis Gherla

Bărăian
Moldovan
Tînc
Sîmboan P
Sîmboan An
Danciu
Mar. Ionut
Crăciun
Bocoş
Roşa
Doroftei

Au mai jucat: Roman, Burcă, Divricean, Bunea. Antrenor: Cristi Vedean

CFR Dej

Pop
Marian
Prodan
Todică
Boldor
Mate
Lazăr
Ciurean
Dican
Retegan
Cheresi

Au mai jucat: Botcă, Priolo, Mureşan. Antrenor: Darius Boldor

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.