JOMA - JSport.roJSport.ro

CSM Câmpia Turzii a câştigat, în minutul 90+1, meciul din deplasare cu Unirea Triteni, scor 2-1, după o partidă în care ambele formaţii au acuzat anumite decizii ale arbitrilor.

Cei de la Triteni au fost mai vehemenţi şi au lansat inclusiv un „avertisment” pentru oficialii AJF Cluj.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Meciul de pe terenul Unirii a început cu un penalty transformat de Indreica, dar contestat vehement de către „sârmari”. Mai apoi, Triteniul s-a jucat cu ocaziile la poarta oaspeţilor, însă nu a mai reuşit să înscrie, iar acest lucru avea să o coste în partea secundă.

Tot după primele 45 de minute au avut loc şi eliminările. Covaci a văzut „roşu” după numai cinci minute de la reluare, dar asta nu a schimbat foarte mult scenariul partidei, oaspeţii fiind mai insistenţi în jumătatea adversă. Cu patru minute înainte de final, a fost rândul Câmpiei să primească un penalty contestat de către Triteni, fază la care marcatorul Unirii, Indreica, vede al doilea galben pentru proteste.

Tescar a transformat penalty-ul, dar după două minute „sârmarii” rămân iar în inferioritate numerică, odată cu eliminarea lui Sur. În prelungiri, Dan Ştefan a adus victoria echipei lui Valentin Şandru după ce a scăpat singur cu Rusu, iar la finalul partidei Bituleanu a văzut şi el cartonaşul roşu, tot pentru proteste la adresa arbitrului.

Jucătorii Triteniului au fost nemulţumiţi şi la câteva ore după meci de prestaţia arbtrului Narcis Budăcan, dar au transmis şi un mesaj oficialilor AJF.

„Nu e posibil ca AJF să trimită un astfel de arbitru, fără personalitate şi căruia îi este frică să ia decizii. E omenesc să greşeşti, dar când 80% din faze asemănătoare le dai contra noastră, eu cred că ceva a fost voit aici. Nu am pierdut din cauza arbitrului acest meci, dar prin deciziile sale a influenţat meciul. Pe mine m-a eliminat pentru că l-am întrebat de ce a dat penalty. Şi să nu creadă cei de la AJF că, dacă au plecat fraţii Pintilie, pot să dea iar în Unirea Triteni. Se înşeală amarnic dacă cred asta”, a spus antrenorul-jucător al Triteniului, Andrei Indreica.

Antrenorul oaspeţilor, Valentin Şandru, nu a putut fi contactat deocamdată.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.