JOMA - JSport.roJSport.ro

Universitatea Cluj s-a jucat cu ocaziile în repriza secundă a meciului de la Clinceni, pe care l-a terminat la egalitate, 0-0.

A fost un punct care le ajută pe Chindia şi Academica, în timp ce „U” e obligată să câştige cele trei meciuri rămase pentru a fi sigură de locul de baraj pentru promovarea în Liga 1.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Mulţumită cu un punct de la acest joc, Clinceniul a cedat posesia Universităţii în prima parte. Doar că jucătorii lui Lobonţ nu prea au ştiut ce să facă, aşa ca pericolul în careul gazdelor a apărut doar prin faze fixe sau şuturi de la distanţă.

Vâlceanu nu a avut parte, însă, de niciun şut pe spaţiul porţii, la fel cum nici dincolo nu a avut ce apăra Dur-Bozoancă. Astfel, după o primă repriză mai degrabă plictisitoare, s-a intrat cu 0-0 la vestiare.

Debutul reprizei a doua i-a aparţinut Clinceniului, iar clujenii au avut mari probleme în a trece centrul terenului timp de 15 minute. Dumitru şi Barbu nu l-au putut învinge pe Dur-Bozoancă la cele mai mari ocazii ale ilfovenilor, doar că intrarea lui Greu a schimbat cursul jocului.

„U” a apărut tot mai periculos la poarta Clinceniului, iar Goga a ratat ocazia meciului, singur cu Vâlceanu. Acelaşi Goga a fost la finalizare de încă trei ori, fără noroc, iar dominarea Universităţii devenea tot mai evidentă. Pârvulescu a trimis şi el în plasa laterală la o ocazie din minutul 82, iar Gavra s-a complicat în prelungiri şi a întârziat o reluare din poziţie bună.

S-a terminat 0-0, iar distanţa până la locul secund e tot de cinci puncte în defavoarea lui “U”, cu trei etape rămase de jucat. Locul de baraj rămâne cel mai realist obiectiv pe acest final de sezon.

Academica Clinceni

Vâlceanu
Dobrescu
Patriche
Răuţă
Pârvulescu
Barbu
Şut
Dumitru
Olariu
Ion R.
Paţurcă

Au mai intrat: Gliga, Mihalcea, Mitrov. Antrenor: Ilie Poenaru

“U” Cluj

Dur-Bozoancă
Berci
Abrudan
Cordoş
Coman Al.
Florescu
Giurgiu
Hordouan
Goga
Pârvulescu
Gavra

Au mai intrat: Greu, Haţiegan, Axente. Antrenor: Bogdan Lobonţ

Joma - JSport.roJSport.ro

3 COMENTARII

  1. asta era un meci in care Goga si Florescu trebuiau sa traga echipa dupa ei. din pacate, Florescu obosit si cu o multime de pase gresite, iar Goga sters, neinspirat si neasteptat de egoist. cel putin doua faze in careu in care putea sa-i paseze lui Hordo, respectiv Gavra, dar a ales finalizarea slaba, ceea ce se intampla rar la el.
    speram sa prindem barajul.. si poate meciuri mai inspirate pt jucatorii care pot face diferenta..

    • Nu au fost “cel putin doua faze”, au fost 5 (cinci) situatii clare cand Hordouan era singur in stanga lui Goga. Nu vom sti niciodata daca promovam direct in situatia in care castigam cu Clinceniul. Dar e clar ca aveam o sansa mult mai mare. Oricare dintre Voluntari, Calarasi sau Sibiu ne va bate in ambele meciuri. Diferenta e uriasa intre Liga 1 si 2. Uitati-va un pic cam ce se joaca in play-out si cam ce jucam noi, de exemplu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.