Alexandru Ioniţă este greu de adus de CFR Cluj, conducătorii giurgiuveni nedorind să lase din preţul de aproximativ un milion de euro.

În aceste condiţii, oficialii echipei din Gruia au căutat să ofere o sumă mai mică şi trei jucători la schimb, pe listă zvonindu-se că ar fi trecut şi Dan Nistor, însă directorul general al clujenilor, Iuliu Mureşan, a infirmat acest lucru.

Oferte echipament JomaOferte Joma

Fostul preşedinte al ardelenilor a spus că Nistor va rămâne la CFR, de la Cluj urmând să plece alţi trei jucători, ori la schimb cu Ioniţă, ori în altă parte.

„Ar fi degradant pentru Nistor să îl folosim la schimb pentru Ioniţă. Nistor e un jucător bun şi nu vrem să ne debarasăm uşor de el. Pe bani putem ceda pe oricine, teoretic. Depinde de suma corectă. Inclusiv pe Nistor, dar nu vrem să scăpăm de el. S-ar putea să renunţăm la doi-trei jucători şi vor veni alţii. Suntem în discuţii avansate cu mai mulţi jucători şi s-ar putea să vină doi sau trei. Sunt şi jucători de afară. Bogdan Mara a văzut un jucător bun în Brazilia, l-a văzut live, cu ochii lui. E un jucător interesant”, a declarat Mureşan, la Digisport.

Oficialul formaţiei din Gruia a spus că Ţucudean a semnat prin mail cu CFR şi va fi prezent, luni, la reunirea echipei. Alb-vişiniii se vor pregăti patru zile la Cluj, după care vor pleca în cantonament în Spania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here