foto: gettyimages

CFR are viitor. Căpitanul Mario Camora riscă să-și piardă postul de titular, dacă va rămâne în Gruia. Alexandru Vlad, jucător adus recent, este pregătit să-i facă concurență lusitanului pe poziția de fundaș stânga.

„Ca stil de joc, seamănă cu Bogdan Vătăjelu”, îl descrie Mihai Georgescu pe Alexandru Vlad (27 de ani), un jucător pe care reputatul tehnician l-a format în cadrul Școlii Ardealul Cluj, în perioada 2004 – 2008. Coleg de generație și de grupă cu alte nume sonore, precum Chiricheș, Maxim sau Răduț, noul apărător al CFR-ului este extrem de lăudat de omul care l-a descoperit și l-a educat.

Oferte echipament JomaOferte Joma

„Mi-a atras atenția în 2003, la o selecție organizată la Pitești. Venea de la Sighetu Marmației, localitatea sa de baștină. Avea cam 13 ani și m-a frapat, atunci, capacitatea sa de efort. Avea o talie mică, dar era un brunețel extrem de rapid și cu îndemânare, cu tehnică. Asta m-a făcut să-l opresc atunci fără să stau pe gânduri”, a dezvăluit profesorul Georgescu pentru CjSport.

Dacă la joc aduce cu Vătăjelu, fostul căpitan al Craiovei, la nivel comportamental, Alexandru Vlad îi amintește lui Georgescu de Vasile Maftei, un alt jucător crescut de acest antrenor, dar prin anii ’90.

„Pe Alexandru hărnicia și seriozitatea l-au ajutat să urce. Era un copil cuminte, liniștit, echilibrat. Era tăcut, dar fără să fie izolat, în sensul că nu intra la glume sau ironii cu colegii, își vedea de treaba lui. Și-n timpul liber, tot cu fotbalul se ocupa. Doar când dormea nu era cu mingea după el. În acest sens, seamănă cu Vasile Maftei. Toată ziua doar fotbal și nimic altceva. N-avea alte preocupări”, rememorează Georgescu (foto alăturat) pentru CjSport.

Alexandru Vlad a venit la CFR de la Dnipro, grupare de care s-a despărțit în această pauză competițională, după patru ani petrecuți în țara vecină. Formația din Ucraina, cu care românul a prins o finală de Europa League în 2015, a retrogradat în sezonul trecut din cauza unor probleme administrative și financiare, dar și pentru că a fost afectată de război.

„CFR și-a găsit un fundaș lateral foarte bun, un stângaci excelent. E genul de apărător de bandă modern, precum Marcelo sau Dani Alves, cu abilități tehnice deosebite, care se exprimă foarte bine și în jumătatea adversă, în ofensivă. Poate evolua și la mijloc”, îl descrie Georgescu.

În ediția trecută a campionatului din Ucraina, Alexandru Vlad a evoluat în 25 de partide în toate competițiile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here