JSport.roJSport.ro

CFR Cluj 2 a jucat al doilea meci consecutiv în deplasare într-un interval de trei zile, cu acelaşi rezultat negativ însă.

După eşecul de la Avrig de marţi, vineri după-amiaza elevii lui Gică Barbu au pierdut, 2-3, cu Unirea Alba Iulia.

Alb-vişiniii au început mai bine meciul de pe „Cetate” şi, după o ratare a lui Petrila, Marius Coman a deschis scorul în minutul 20. CFR-iştii au avut ghinion însă chiar înainte de pauză, atunci când uniriştii au egalat printr-o lovitură de la 11 metri transformată de Selagea, contestată vehement, însă, de către alb-vişinii.

Cu gândul la acel penalty, oaspeţii au primit rapid un gol după debutul reprizei secunde, de la Davidaş, iar clujenii nu au mai repetat apoi evoluţia bună din primele 45 de minute. Andrei David a făcut 3-1 dincolo de jumătatea părţii ecunde, CFR-ul stabilind scorul final în prelungiri, prin golul lui Kereki.

S-a terminat 3-2 pentru Unirea, iar pentru feroviari urmează marele derby cu Universitatea Cluj, programat marţi, de la ora 17:00, la baza CMC.

CFR Cluj 2

Rus Ad.
Milandru
Rus Al.
Kereki
Ispas
Lu
Coţi
Petrila
Nouvier
Hetea
Coman

Au mai intrat: Petruş Cl, Giurgean, Băican, Dodoi. Antrenor: Gheorghe Barbu

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.