JSport.roJSport.ro

IMG_5912CFR Cluj a câştigat ultimul meci al sezonului regulat, 1-0 cu CSU Craiova, în deplasare, printr-un gol marcat de Cristi Bud. Ardelenii îşi vor afla peste câteva ore adversarul din primul meci al play-out-ului, foarte probabil clujenii urmând să termine pe locul nouă în clasament.

Meciul de la Craiova a fost început lent de către ambele echipe, rămase fără prea multă motivaţie înaintea acestei partide. În prima parte a întâlniri au existat două ocazii importante de ambele părţi, asemănătoare, însă şuturile lui Măzărache, respectiv Jakolis, ambiţii aflaţi în poziţii bune în careu, au trecut pe lângă poartă. Prima repriză s-a încheiat cu o minge respinsă de Marc la un şut al lui Ivan, dar şi cu o accidentare gravă a lui Acka, acesta primind un genunchi în cap chiar de la portarul Craiovei, Straton. De altfel, din cauza accidentărilor, oltenii au epuizat toate cele trei schimbări încă înainte de startul reprizei secunde.

A doua parte a meciului a fost începută mult mai bine de către gazde, Măzărache şi Dumitraş trecând foarte aproape pe lângă deschiderea scorului. Odată cu trecerea timpului, clujenii au reuşit să echilibreze disputa, iar la un moment dat s-a dat o luptă surdă pentru balon la mijlocul terenului.

A venit minutul 80, însă, atunci când, după o fază de atac încâlcită a CFR-ului, nou-intratul Cristi Bud a deviat mingea pe lângă Straton şi a adus o victorie importantă în special la moral pentru alb-vişinii, care au mai pierdut patru puncte în clasament în această săptămână. După victoria de la Craiova, feroviarii au 27 de puncte în ierarhia Ligii I la finalul sezonului regulat şi vor afla în această seară dacă îşi vor păstra locul nouă în clasament.

FC Botoşani, aflată la un punct în spate, are meci cu ASA Târgu Mureş, echipă care speră să detroneze Iaşiul din cursa pentru play-off. Dacă moldovenii lui Cristi Pustai nu vor câştiga, atunci echipa lui Toni Conceicao va juca în primul meci din play-out cu ASA sau CSMS Iaşi, partida urmând să se desfăşoare în deplasare. În schimb, în situaţia în care FC Botoşani va produce surpriza la Târgu Mureş, atunci clujenii vor ajunge pe 10 în clasament şi vor evolua, pe teren propriu, cu Petrolul Ploieşti la finalul săptămânii viitoare.

CSU Craiova: Straton – Dumitraş, Iliev (20’ Izvoranu), Acka (46’ Kai), Vătăjelu – Ivan, Madson, Mateiu (33’ Băluţă), Bancu – Nuno Rocha, Măzărache. Antrenor: Daniel Mogoşanu

CFR Cluj: Marc – Dani, Larie, Goian, Camora – Nascimento (60’ Ruiz), Petrucci (74’ Bud), Gomelt – Jakolis (60’ Bruno), Nouvier, Cr. Lopez. Antrenor: Antonio Conceicao

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.