JSport.roJSport.ro

IMG_4276CFR Cluj s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Ligii, după o victorie la penalty-uri cu CSU Craiova. La finalul celor 90 de minute, scorul era 0-0 şi s-a intrat în prelungiri, perioadă în care antrenorul Vasile Miriuţă s-a gândit să joace cu un om mai puţin pe teren.

Căpitanul Mario Camora s-a accidentat pe final şi Miriuţă a vrut să-l scoată pentru ca portughezul să nu rişte o agravare a problemei apărute la piciorul stâng, însă cel mai vechi fotbalist al CFR-ului a cerut să rămână în teren.

„Camora e un jucător de mare caracter. A suferit o întindere uşoară şi chiar am vrut să-l scot după 90 de minute, dar el a vrut să rămână. Aşa că l-am împins mai sus ca să nu mai facă faza de apărare”, a spus antrenorul ardelenilor, care a epuizat cele trei schimbări în minutul 76.

Vasile Miriuţă a forţat golul victoriei în cele 90 de minute pentru ca echipa sa să nu ajungă în prelungiri, însă la pauză tehnicianul clujenilor i-a motivat pe jucători spunând că meciul cu CSU Craiova trebuie câştigat indiferent cât va dura.

„Tocmai din acest motiv am făcut şi schimbările, pentru că am vrut să închidem meciul până în minutul 90. Am ratat acel penalty prin Petrucci, dar am mare încredere în el şi tot el va bate şi cu Pandurii, dacă vom avea 11 metri. La pauză le-am spus jucătorilor că, indiferent cât va dura meciul, trebuie să câştigăm pentru că ne-am dorit cu toţii, de la suporteri până la conducere, să mergem mai departe”, a mai spus antrenorul CFR-ului.

Feroviarii vor juca în sferturi cu ASA Târgu Mureş, meciul fiind programat în 7 septembrie, tot în Gruia.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.